İran’ın, Pers İmparatorluğu olarak bilindiği eski zamanlara dayanan zengin bir kültürü ve üstün bir eğitim geleneği geleneği var. Ancak mevcut durumda ülke, vatandaşlarına yüksek kaliteli eğitim vermesini zorlaştıran çeşitli sorunlarla başbaşa.
Yaklaşık 7 milyon çocuk eğitim göremezken, tahmini 25 milyon kişi de okuma-yazma bilmemektedir.
Yoksulluk
Eğitim İran’da 6 ila 11 yaş arası çocuklar için zorunludur. Ne var ki, eğitime ulaşamamak özellikle düşük-gelirli ailelerin çocukları için bir problem olmaya devam etmektedir.
Eğitimin önündeki en büyük engellerden biri yoksulluk. Özellikle de okul imkanlarının, kalifiye öğretmen sayısının, ve ulaşımın kısıtlı olduğu taşrada.
Son üç senedir daha az öğrenci üniversiteye gidiyor. İran devlet medyasına göre bunun sebebi yoksulluk, eğitimin paralı olması, ve üniversite öğrencilerine devlet desteğinin yetersiz olması. Toplam üniversite öğrenci sayısı 2014-2015 dönemindeki 4.811.581’den 2017-2018 döneminde 3.616.114’e geriledi.
Cinsiyet Eşitsizliği
Ek olarak, İran’ın eğitim sistemi cinsiyet eşitsizliği konusunda sıkıntılar yaşamaya devam ediyor. Her ne kadar kız çocukları son birkaç on-yıllık sürede ilk ve orta okula ciddi düzeyde daha fazla gitmeye başlasa da, kadınlar üniversite eğitiminden yeterince yararlanamıyor.
Dünya Bankası’na göre İran’da kadınların %85’i ve erkeklerin %92’si okuma yazma biliyor. Birçok aile kızlarının evlenmesine hala onların eğitiminden daha çok önem veriyor.
Bu sebeple, birinci sınıftan sonra birçok kız çocuğu okula devam etmekte ciddi engellerle karşılaşırken, okullarda kız ve erkeklerin ayrı okuması da kız çocuklarının eğitime devam etmesini zorlaştırıyor.
Maddi Sıkıntılar
İran’ın eğitim sistemine bir diğer tehdit ise öğretmen sıkıntısı, bakımsız binalar, ve eskimiş gereçlere sebep olan sermaye eksikliği. Öyle ki, her üç okuldan biri öyle güvensiz ki yıkılıp yeninden yapılması gerekiyor.
Birçok okul binası vasatın altında ve güvensiz, ve öğrenim görülebilecek bölümler yetersiz.
Tahran, Rey, ve Tecriş belediyeleri meclis başkanı Mohsen Hashemi bir açıklamasında “Tahran’daki 700 okul bırak depremi, güçlü bir fırtınada bile yıkılır” demiştir.
Hükümetin eğitime yatırımı artırma çabalarına rağmen, İran’ın eğitim harcamaları bölgedeki diğer ülkelere kıyasla düşük kalmaktadır.
Dünya Bankası’na göre İran’ın eğitim harcaması 2020 yılında Gayri Safi Yurtiçi Hasıla’sına oranla %3.6 olarak orta-yüksek gelirli ülkelerin oldukça gerisinde kalmıştır.
İran anayasası “Devlet, ülke kendi kendine yetecek duruma gelene kadar bütün vatandaşlarına ilk ve ortaokul eğitimini ücretsiz vermek ve üniversite eğitiminin de ücretsiz olmasını sağlamak mecburiyetindedir.” dese de Ruhani, son senelerde taşradaki birçok okulu kapatma ve eğitime ayrılan bütçeyi azaltma emri vermiştir.
Allameh Üniversitesi’indeki bir öğretim üyesi, İran’ın eğitime ayırdığı bütçenin Birleşmiş Milletler’in tavsiye ettiği orandan çok daha az olduğunu ifade etmiştir.
Buna ek olarak, eğitim sistemi bütçe eksikliğinden dolayı en yeni teknolojileri yakalayamıyor. Teknolojiye yeterince yatırım yapılmadığı için eski eğitim gereçleri kullanılıyor ve öğretmenler eğitiliemiyor, bu da teknolojinin eğitimde yetersiz kullanılmasına ve öğrencilerin Teknik beceriler öğrenememesine yol açıyor.
Dijital Eşitsizlik
Bunlara ek olarak, dijital eşitsizlik de öğrencilerin karşı karşıya kaldığı problemlerden birisi. 2017 yılında yapılan bir ankete göre İranlıların %28’inin internete erişimi ya yoktu, ya da kısıtlıydı. İnternete erişimi olanların %80’I şehirde, ve sadece %20’si taşrada yaşadı.
2019’daki koronavirüs döneminde virüsün yayılmasını önlemek amacıyla uzaktan eğitimin öncelendiği zamanlarda, ciddi sayıda öğrenci okulu bıraktı. Bunun sebepleri internet bağlatmaya maddi durumlarının yetmemesi ve bulundukları bölgelerde internet bağlantısının olmamasıydı.
Siyasi Müdahaleler
Buna ek olarak, İran’da eğitim sistemi devlet tarafından etki altına alınıyor, bu da eğitim sisteminin siyasileşmesine ve tek bir ideolojinin öğretilmesine sebep oluyor.
İran hükümeti okullarda ve üniversitelerde kullanılan müfredatı, ders kitaplarını ve öğretim materyallerini sıkı bir şekilde kontrol ediyor. Okul müfredatları sıklıkla devletin siyasi ve dini fikirleriyle bağlantılı olup, İslami değerlerin, ve devletin İran kültür ve tarihine ilişkin kendi versiyonunun öğretilmesine odaklanmaktadır.
İran hükümetinin eğitim sistemi üzerindeki etkisi sınıf içeriğinin dışında da devam ediyor.
Bu durum aynı zamanda öğretmenlerin ve üniversite profesörlerinin işe alınmasını ve işten çıkarılmasını ve idarecilerin atanmasını da etkiliyor. Bu, ayrımcı işe alma uygulamalarına ve hükümetin ideolojileriyle uyumlu olmayan bireylerin dışlanmasına yol açarak eğitim sisteminin farklı perspektifler ve fikirlerden mahrum kalmasına yol açabilir.
Ayrıca İran hükümeti, eğitim kurumları içindeki akademik araştırmaları, yayınları ve faaliyetleri aktif olarak izliyor ve kontrol ediyor.
Karşıt bakış açılarını ifade eden veya hükümetin anlatılarını baltalayan eleştirel düşünceye sergileyen akademisyenler, eğitimciler ve öğrenciler kısıtlama, korkutma ve hatta zulümle karşı karşıya kalıyor. Bu, eğitimciler ve öğrenciler arasında korku ve otosansür yaratarak akademik bağımsızlığı ve çeşitli fikir ve görüşlerin paylaşımını kısıtlıyor.
Sonuç olarak İran’daki eğitim politikaları, öğrencilerin eleştirel düşünme, sorgulama ve alternatif bakış açılarını değerlendirme becerilerini zedeleyebilmektedir. Farklı bakış açıların duymalarını, akademik bağımsızlıklarını sınırlayabilir ve kişisel gelişim, toplumsal ilerleme ve açık ve kapsayıcı bir entelektüel ortamın teşvik edilmesi için gerekli olan eleştirel düşünme becerilerini edinme kapasitelerine zarar verebilir.
Yeteneğin Yok Olması
Son olarak beyin göçü, İran’ın şu anda karşı karşıya olduğu bir başka eğitim sorunudur. Pek çok yetenekli ve eğitimli İranlı, daha iyi kariyer fırsatları ve daha yüksek maaş için ülkeden kaçıyor.
61 ülkeyi inceleyen IMF’ye göre, her yıl 150.000 eğitimli İranlının kendi ülkelerini terk etmesiyle İran en yüksek beyin göçüne sahip ülke. Beyin göçünden kaynaklanan yıllık ekonomik kaybın 50 milyar dolar veya daha yüksek olduğu tahmin ediliyor.
Bu beyin göçü ülkeyi en parlak beyinlerden mahrum bırakıyor ve ülkenin ekonomik büyüme ve ilerleme potansiyelini azaltıyor.
Bu zorlukların üstesinden gelmek, eğitim sisteminde önemli reformlar ve yatırım yapılmasını gerektirmektedir.
İran hükümeti, okullara ve üniversitelere ayrılan bütçeyi artırarak, nitelikli öğretmenleri işe alıp eğiterek ve müfredatı eleştirel düşünmeyi, problem çözmeyi ve yaratıcılığı vurgulayacak şekilde geliştirerek eğitime öncelik vermelidir.
Ayrıca hükümet, özellikle taşradaki kız öğrencilerin yaşadığı eğitim sorunlarına çözüm bulmalı ve eğitimde cinsiyet eşitliğini teşvik etmelidir.
Teknolojiye yatırım yapmak da İran’ın eğitim sistemini geliştirmek için gereklidir. Hükümet, okullara ve kurumlara en güncel teknolojiyi sunmalı ve öğretmenlerin bu teknolojiyi sınıfta başarılı bir şekilde kullanabilmeleri için eğitime yatırım yapmalıdır. Bu sadece öğrencilerin dijital yetenekler geliştirmesine yardımcı olmakla kalmayacak, aynı zamanda onları 21. yüzyılın iş piyasasının gerekliliklerine de hazırlayacaktır.
İran bunu yaparak bu zorlukların üstesinden gelebilir ve daha müreffeh ve başarılı bir gelecek inşa edebilir.
Teritoriul Irlandei este împărțit în două părți: Irlanda, denumită uneori „Republica Irlanda”, și Irlanda de Nord, care face parte din Regatul Unit. Irlanda este membră a Uniunii Europene.
În 1926, populația țării era de 2 971 922 de locuitori, ajungând la 4982 de milioane în 2023. Irlanda a devenit un stat liber în 1922, o democrație parlamentară guvernată de Constituția Irlandei din 1937. Limbile oficiale sunt engleza și irlandeza.
Din anii 1950 până în anii 1970, economia irlandeză a fost în creștere și a crescut nu numai în domeniul politic, ci și în domeniul educațional. În 2008, șomajul a crescut, iar PIB-ul a scăzut în creștere. Planul de redresare convenit la acel moment a necesitat o reducere semnificativă a cheltuielilor publice și o serie de măsuri pentru stabilizarea finanțelor și revenirea la creștere; Irlanda a ieșit cu succes din criză la sfârșitul anului 2013. Cheltuielile guvernamentale pentru educație reprezintă 3,72 % din produsul intern brut (PIB); acest procent este mai mic atât decât media regională (4,6 %), cât și decât media pentru grupul său de venituri (4,5 %).
Sistemul educațional din Irlanda
În Irlanda, frecventarea școlilor naționale este gratuită, iar statul trebuie să ofere învățământ primar gratuit. Unele școli primare private percep o taxă. Frecventarea majorității școlilor secundare este gratuită, dar unele școli private percep o taxă pentru familii, chiar și în învățământul secundar. Uneori, școlile suportă cheltuielile pentru cărți, uniforme și examene. Istoria Irlandei a fost modelată de influența instituțiilor religioase în societate, inclusiv în sistemul de învățământ; prin urmare, Biserica Catolică joacă un rol important în educație: majoritatea școlilor primare, precum școlile naționale, sunt conduse de Biserică și subvenționate de stat. Majoritatea școlilor secundare – școli private pentru învățământul secundar – sunt de asemenea conduse de instituții catolice. În Irlanda, educația este obligatorie de la vârsta de 6 la 16 ani sau până când elevii au absolvit trei ani de învățământ secundar.
Școala primară este formată din opt clase. De obicei, elevii trec la școala secundară la vârsta de 12 ani. Nivelul al doilea este împărțit într-un ciclu junior și un ciclu senior. În învățământul secundar se predau atât materii generale, cât și profesionale.
Învățământul secundar include instituțiile de învățământ secundar, profesional, cuprinzător și colegiile comunitare. Numărul tinerilor care își continuă studiile după învățământul obligatoriu este ridicat: peste 90 % dintre tinerii de 16 ani, 75 % dintre tinerii de 17 ani și aproximativ 50 % dintre tinerii de 18 ani frecventează școala cu normă întreagă.
Educația în Irlanda: perspective de creștere
Provocările cu care se confruntă Irlanda pentru sistemul educațional sunt multiple. Irlanda încearcă să acomodeze o creștere rapidă a numărului de înscrieri. Cu toate acestea, înscrierile în învățământul primar sunt în scădere după ce au atins un vârf în 2018, iar înscrierile în învățământul post-primar continuă să crească puternic, cu o creștere de 34 300 între 2017 și 2021. Înscrierile în învățământul postsecundar cu normă întreagă cresc, de asemenea, rapid, cu o creștere de aproape 16 400 între 2017 și 2021 și 13 școli postsecundare suplimentare din 2017, reflectând creșterea substanțială a înscrierilor.
Sursă: Academia Europeană de Religie și Societate.
Numărul total de profesori a crescut cu peste 7 804 din 2017, de la 64 692 la 72 496. Raportul elev-profesor în școlile primare a scăzut de la 15,3 la 13,7 din 2017 și de la 12,8 la 12,2 în școlile secundare.
Irlanda nu numai că încearcă să crească numărul de înscrieri, dar promovează și un sistem școlar mai pluralist, care să acomodeze mai bine diversitatea, în special cea religioasă, în conformitate cu profilul în schimbare al populației. O serie de școli din Irlanda, din 2019, au început să devină primul transfer de la catolic la multiconfesional. Școlile vor implementa programe care să cuprindă și să includă diferite credințe și valori.
Participarea copiilor cu nevoi educaționale speciale a crescut în sistemul de învățământ. Irlanda dorește să ofere un sistem educațional care să sprijine participarea și progresul acestora pentru a se asigura că își pot atinge potențialul maxim. Este esențial ca școlile să aibă politici în vigoare pentru a face față oricăror dificultăți ale elevilor.
Pentru a menține calitatea și performanța la toate nivelurile sistemului de învățământ și pentru a face față lumii muncii, pentru a ține pasul cu lumea în schimbare, sistemul de educație și formare va juca un rol-cheie în satisfacerea nevoilor de competențe existente și emergente prin furnizarea de oportunități de educație, formare și dezvoltare a competențelor pentru cei care intră pe piața forței de muncă, precum și prin perfecționarea și recalificarea continuă a participanților existenți pe piața forței de muncă.
Cum a făcut față Irlanda problemelor educaționale în timpul covid-19 în 2020
Potrivit unui raport al ONU, aproape 190 de țări au impus închiderea școlilor, afectând 1,5 miliarde de copii și tineri. Ca atare, elevii au trebuit să înceapă să adopte noi metode de învățare, „învățământul de acasă”, iar profesorii și educatorii au trebuit să își schimbe modul de predare. Directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, a garantat că Organizația Națiunilor Unite oferă ajutor pentru adaptarea la această situație, mai ales că colaborează cu țările pentru a asigura continuitatea învățării pentru toată lumea, în special pentru copiii și tinerii dezavantajați, care tind să fie cei mai afectați de închiderea școlilor.
În timpul pandemiei Covid-19, 94% dintre elevi au declarat că au folosit o combinație de manuale și instrumente digitale. Mulți elevi (79%) au indicat că nu au întâmpinat dificultăți și că, dacă ar fi fost, problemele ar fi fost abordate cu promptitudine. Majoritatea tinerilor și-au finalizat temele și au primit feedback-ul profesorului.
Bullying-ul în școli
Chiar dacă mulți copii și adolescenți frecventează școlile catolice, un număr tot mai mare de persoane nu practică această religie și pot participa la botezuri și comuniuni doar pentru că face parte din cultura irlandeză, mai degrabă decât pentru că au o credință reală în această practică, chiar dacă majoritatea școlilor din Irlanda sunt catolice. Aproape 80 % din populație își descrie religia ca fiind catolică, conform recensământului din 2016.
Practicanții religioși și elevii credincioși se simt vulnerabili, deoarece sunt în prezent o minoritate în școlile irlandeze.
Pentru a evita această problemă, școlile irlandeze trebuie să aibă un cod de comportament și un program și proceduri educaționale specifice care, împreună, formează planul școlii pentru a ajuta elevii din școală să se comporte bine și să învețe bine. De asemenea, echipele de sprijin școlar vor fi disponibile pentru a ajuta elevii care se confruntă cu hărțuirea, iar tot personalul va fi instruit ca parte a noului plan de acțiune.
Persoane defavorizate în Irlanda
În ciuda faptului că Irlanda are cea mai rapidă creștere economică din Europa, nivelurile de sărăcie sunt stabile. Copiii sunt mai predispuși decât populația generală să se confrunte cu o sărăcie continuă. Mai mult de 62 000 de copii trăiesc în sărăcie persistentă, iar alții sunt în pericol de sărăcie. Unul din cinci părinți nu are suficiente alimente pentru a-și hrăni copiii. Copiii care călătoresc mult, precum copiii romi, sunt deosebit de vulnerabili. Termenul „rom” este utilizat de Consiliul Europei pentru a se referi la romi, sinti, kale și grupurile înrudite din Europa, inclusiv călătorii și grupurile estice, precum Dom și Lom, și acoperă marea diversitate a grupurilor în cauză, inclusiv persoanele care se identifică ca „țigani”.
Conform datelor statistice din 2016, 2 % dintre copiii de 10 ani din Irlanda nu pot citi și înțelege un text simplu până la sfârșitul școlii primare. Persoanele din zonele rurale sunt potențial afectate negativ de dificultatea de a menține implicarea în educație sau de a avea acces la facilități.
De multe ori, dezavantajele educaționale sunt legate de factori socioeconomici, de exemplu, venituri insuficiente, locuințe precare, probleme de sănătate sau familiale. Copiii care s-au născut în familii sărace sau care locuiesc în zone defavorizate sunt cei mai expuși eșecului școlar și excluderii ulterioare de pe piața muncii. Tinerii care se confruntă cu dezavantaje sociale prezintă un risc mai mare de a fi expuși unor factori care au un impact asupra oportunității lor de a progresa cu succes în învățământul de prim și al doilea nivel.
Sursă: CSO Irlanda.
Concluzii și recomandări
Sistemul educațional al Irlandei a demonstrat puncte forte și realizări semnificative, confruntându-se în același timp cu provocări. Țara este ferm hotărâtă să ofere cetățenilor săi o educație de calitate, fapt evident prin infrastructura sa educațională bine structurată și accesibilă. Accentul pus de Irlanda pe educația preșcolară, investițiile în tehnologie și dedicarea față de incluziune au contribuit la crearea unui mediu de învățare pozitiv pentru elevii de diferite vârste și medii.
Sistemul educațional are multe merite, dar unele domenii pot fi îmbunătățite pentru a-i spori eficiența generală:
Irlanda ar trebui să investească mai mult decât o face în educație, în special la nivelurile primar și secundar; acest lucru este esențial pentru menținerea unor standarde și facilități de predare de înaltă calitate. O finanțare adecvată va garanta că toate școlile dispun de resursele necesare pentru a sprijini nevoile de învățare ale elevilor.
În ciuda progreselor înregistrate, disparitățile educaționale persistă în unele regiuni și în anumite categorii demografice. Guvernul ar trebui să se concentreze pe reducerea acestor decalaje prin punerea în aplicare a unor intervenții specifice, cum ar fi îmbunătățirea accesului la resurse și sprijin specializat pentru comunitățile defavorizate.
Dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice este esențială pentru a ține pasul cu evoluția metodologiilor de predare și a tehnologiilor. Încurajarea și oferirea de oportunități pentru profesori de a-și îmbunătăți competențele va fi în beneficiul experienței de învățare a elevilor. Pe măsură ce peisajul educațional devine din ce în ce mai solicitant, este vital să se acorde prioritate serviciilor de sprijin în domeniul sănătății mintale pentru elevi, părinți și educatori; crearea unui mediu de învățare pozitiv și favorabil va ajuta elevii să se dezvolte din punct de vedere academic și emoțional.
Referințe:
Aonghus Ó hEochaidh, 2020, Challenges to inclusive education in Irish schools, https://muinteoiraonghus.wordpress.com.
Government of Ireland, 2023, Education Indicators for Ireland, Department of Education and the Department of Further and Higher Education, Research, Innovation and Science.
HOUSES OF THE OIREACHTAS, 2021, The Impact of COVID-19 on Primary and Secondary Education Joint Committee on Education, Further and Higher Education, Research, Innovation and Science, data.oireachtas.ie.
Lenus, 2000, Educational disadvantage children and schools a preliminary report for Dublin healthy cities partnership, Marianne Abery The Research Bureau 143 Upper Leeson Street Dublin.
Mancini, J.M., 2021, Children from these communities’: unequal school provision, segregation, and the Irish educational landscape, Irish Educational Studies.
Mairéad Foody, Helena Murphy, Paul Downes & James O’Higgins Norman, 2018, Anti-bullying procedures for schools in Ireland: principals’ responses and perceptions, Pastoral Care in Education An International Journal of Personal, Social and Emotional Development.
Vanessa Burholt, Thomas Scharf, Kieran Walsh, 2013, Imagery and imaginary of islander identity: Older people and migration in Irish small-island communities , Journal of Rural Studies.
Suedia se bucură de o mare reputație în lume nu numai în categoria educației, ci și pentru economia sa și pentru implementarea și executarea cu succes a obligațiilor unui stat social. Suedia este cunoscută pentru faptul că este reglementată foarte clar și cu succes. Este aplaudată pentru că este una dintre țările cu cele mai bune mecanisme de reglementare pentru criza refugiaților și imigrație și pentru că este unul dintre pionierii în gestionarea crizei climatice. Dar este Suedia cu adevărat atât de imperceptibilă în ceea ce privește educația, așa cum se presupune? Cu ce provocări educaționale se confruntă Suedia?
Informații generale
Elevii suedezi frecventează școala în mod obligatoriu timp de 10 ani. Școala este finanțată de guvern, de exemplu, prin impozite. Prin urmare, fiecare copil are posibilitatea de a merge la școală. Accesul la educație este ridicat.[1] Elevii frecventează următoarele etape școlare: „förskoleklass („anul preșcolar” sau anul 0), lågstadiet (anii 1-3), mellanstadiet (anii 4-6) și högstadiet (anii 7-9).” [2] Aceștia sunt anii obligatorii. Un învățământ liceal, gymnasium, care este frecventat între anii 10-12 este posibil, dar nu obligatoriu. Sistemul de învățământ superior este împărțit în universități și högskola. Högskola poate fi comparată cu colegiul universitar.
Având în vedere premiile școlilor internaționale, școala internațională Sigtunaskolan Humanistiska Läroverket a câștigat un premiu de mediu în 2021. Acest lucru a fost anunțat de ISC Research.[3] Atât investiția suedeză în educație în termeni financiari, cât și rezultatul studiilor în ceea ce privește performanța la citire sunt peste media OCDE, un punct de referință creat de PISA. Aceasta înseamnă că guvernul suedez acordă suficientă atenție educației și că aportul financiar și rezultatul educațional se aliniază.[4] Conform HMRI Rights Tracker, „în ceea ce privește dreptul la educație, Suedia face 86,0% din ceea ce ar trebui să fie posibil la nivelul său de venit (măsurat în raport cu criteriul de referință ajustat în funcție de venit).” [5] Prin aceasta, Suedia se află în primele 10 țări cu cel mai mare scor în categoria „dreptul la educație”. Țara fruntașă este Singapore, cu 96,5 procente. Finlanda, țara vecină a Suediei, se situează pe locul 7.
Calitatea învățământului universitar
În total, Suedia a înființat 50 de instituții de învățământ superior pe teritoriul său.[6] Conform QS World University Ranking 2022, șase universități suedeze se numără printre primele 200 de universități din lume, cea mai bine clasată fiind Universitatea Lund, care ocupă locul 89, cu un scor general de 60,1. Universitatea Lund este urmată de KTH Royal Institute of Technology și Chalmers University of Technology. Alte două universități sunt clasate de QS Ranking în primele 200 de universități din lume, restul de 45 de universități nefiind menționate. Cea mai prost clasată universitate în QS World University Ranking 2002 este Universitatea Umeå, cu un scor de 30,5.[7]
Studenții migranți și problemele cu care se confruntă aceștia
Suedia este o țară cu un număr mare de imigranți. Începând cu 2009, 14,4% dintre cetățenii suedezi s-au născut în alte țări și, prin urmare, au imigrat în Suedia[8]. Raportul PISA recomandă Suediei să se concentreze mai mult asupra nevoilor celor care provin din imigrație, care reprezintă mai mult de 5% dintre elevii săi. Deoarece elevilor imigranți le este mult mai greu să obțină rezultate ridicate la învățătură, ar trebui să existe un sprijin suplimentar pentru această categorie demografică de elevi[9] Decalajul în ceea ce privește rezultatele la învățătură între cei născuți în Suedia și cei ale căror familii au imigrat în Suedia este semnificativ: cu 27 % mai puțini elevi proveniți din familii de imigranți sunt capabili să obțină rezultate ridicate la testele PISA. În plus, anxietatea este, de asemenea, mult mai mare în rândul elevilor care nu s-au născut în Suedia.[10] Mai mult, aproape unul din doi elevi imigranți din Suedia se consideră dezavantajat.[11]Diferențele dintre cei născuți în Suedia și cei care au imigrat rămân mari în ceea ce privește performanța și dedicarea pentru studiu. Chiar dacă Suedia a făcut pași importanți în direcția creării de oportunități egale pentru cei care caută refugiu și mai multe oportunități în țara suedeză și a unor politici de imigrare relativ deschise, mai sunt încă multe de făcut. Privite la scară globală, șansele ca cei cu rezultate slabe la învățătură din cauza mediului socio-economic să urmeze aceeași școală ca și cei cu rezultate bune la învățătură sunt relativ mari. Se afirmă că „elevii dezavantajați au cel puțin o șansă din cinci de a avea colegi cu performanțe înalte”. [12] Atunci când au fost întrebați dacă cred că inteligența lor nu poate fi afectată, care este o întrebare adresată de PISA pentru a afla dacă elevii au voința de a-și îmbunătăți capacitățile de învățare și cunoștințele, mai mult de 60 % dintre elevi nu au fost de acord cu această afirmație în 2018. Acest lucru înseamnă că ei credeau că propriile lor acțiuni le pot afecta inteligența. Cu toate acestea, a existat o diferență negativă între studenții imigranți și non-imigranți[13].
Cu toate acestea, există eforturi serioase de a include elevii din alte țări în sistemul educațional suedez. Aceștia primesc dreptul de a studia în aceleași școli ca și elevii suedezi și se pune mai mult accent pe integrare. Elevii originari din alte țări au, de asemenea, dreptul la meditații în limba lor maternă, dacă în apropierea lor se află un număr suficient de elevi cu aceeași limbă maternă[14]. Acest lucru indică faptul că guvernul suedez ia, de asemenea, măsuri pentru a-i acomoda pe cei care nu sunt nativi în cultura și limba suedeză.
Performanța academică
În raportul PISA 2018 [15], performanța educațională generală a Suediei se situează pe locul 11. Este acincea cea mai bună țară din Europa în funcție de performanța studiilor. Testul PISA examinează abilitățile academice ale elevilor în trei discipline: citire, matematică și științe. Performanța elevilor este măsurată în puncte și împărțită în 6 niveluri, nivelul 1 fiind nivelul 1a și 1b. În toate cele trei categorii, Suedia s-a situat la nivelul 5, alături de multe alte state europene, cum ar fi Germania, Irlanda și Elveția.[16] Performanța Suediei la învățătură a crescut între testele din 2015 și 2018.[17] Chiar dacă tendința a fost negativă, acum curba se aplatizează, ceea ce înseamnă că evoluțiile negative ale performanței la citire se apropie încet de sfârșit. Aceasta arată, de asemenea, că investițiile în educație, care sunt peste media OCDE, conduc, de asemenea, la rezultate la citire mai mari decât media. Elevii din Suedia au obținut 505 puncte la testul de citire, media OCDE fiind de 487 puncte, iar maximul de 555 puncte[18].
Noile tendințe – Pregătirea este predată în școli
Ca urmare a noilor evoluții, pregătirea este acum predată în liceele suedeze. De teama unui atac militar rusesc, nu numai cursurile private, ci și școlile publice învață cum să se pregătească pentru o astfel de urgență. Există în continuare posibilitatea ca Rusia să își instaleze armata pe insula suedeză Gotland pentru a fi într-o poziție mai bună de a ataca și, eventual, anexa Țările Baltice. Managerii de risc țin cursuri în școlile suedeze pentru a informa elevii cu privire la pericolele posibile și la modul în care trebuie să se pregătească pentru acestea. În cadrul acestor cursuri, elevii sunt învățați cum să se pregătească nu numai pentru invazia rusă, ci și pentru alte catastrofe care ar putea fi rezultatul schimbărilor climatice sau al altor influențe globale. [19] Suedia și-a concentrat deja energia pe predarea pregătirii încă din 2017, care a fost intensificată de pandemia Covid 19.[20]
Concluzie
În concluzie, Suedia se bucură de o bună reputație pentru educația sa dintr-un motiv anume. Aportul financiar este ridicat, iar performanța studiilor a crescut, de asemenea. Suedia a reușit să își rezolve problemele legate de scăderea performanței și încet-încet pune capăt acestei tendințe. Cu toate acestea, Suedia se confruntă cu multiple probleme legate de deficitul de imigranți. Ar trebui să se pună un accent mai mare pe alinierea nevoilor studenților imigranți și a celor născuți în țară.
Bibliografie
Bergmark, & Hansson, K. 2021. “How Teachers and Principals Enact the Policy of Building Education in Sweden on a Scientific Foundation and Proven Experience: Challenges and Opportunities.” Scandinavian Journal of Educational Research, 65(3), 448–467. https://doi.org/10.1080/00313831.2020.1713883.
Forsberg, E., Hallsén, S., Karlsson, M., Bowden, H. M., Mikhaylova, T., & Svahn, J. (2021). “Läxhjälp as Shadow Education in Sweden: The Logic of Equality in “A School for All.’” ECNU Review of Education, 4(3), 494–519. https://doi.org/10.1177/2096531120966334.
Olsson, Emelie, 2021. Understanding swedish prepping : a mixed-method study on resilience, trust, and incentives to prepare for crises. Second cycle, A2E. Uppsala: SLU, Dept. of Urban and Rural Development.
Persson, Magnus. 2022. “Crossing a Social Demarcation Line: Students Experience Friction in the Transformed Swedish Higher Education System.” International Studies in Sociology of Education 0 (0): 1–20. https://doi.org/10.1080/09620214.2022.2125039.
[20] Olsson, Emelie, 2021. Understanding swedish prepping : a mixed-method study on resilience, trust, and incentives to prepare for crises. Second cycle, A2E. Uppsala: SLU, Dept. of Urban and Rural Development.
“Da, Danemarca poate avea laurii celei mai fericite țări din lume, dar asta nu înseamnă că, la fel ca în orice economie capitalistă, toată lumea este fericită.” [1]
Michael Roberts, 2022.
Educația este un pilon vital al dezvoltării unei națiuni, iar Danemarca este renumită pentru angajamentul său ferm de a oferi educație de înaltă calitate. Cu toate acestea, ca orice altă țară, Danemarca se confruntă cu propriile provocări în cadrul sistemului său educațional. Acest articol va explora provocările academice semnificative cu care s-a confruntat Danemarca, examinând cauzele acestora și soluțiile potențiale. Provocările cu care se confruntă sistemul educațional danez subminează ideea unei societăți deschise și incluzive, promovată în anii 1980 și 1990: integrarea complexă a minorităților etnice care trăiesc în ghetouri urbane (Human Right Watch, 2021)[2]; deconstrucția treptată a statului bunăstării, la care guvernul de stânga al lui Helle Thorning-Schmitt a avut o contribuție majoră între 2011 și 2014; un malaise școlar în creștere, cu o populație școlară care fie abandonează școala, fie este deprimată. Astăzi, Danemarca rămâne divizată între două tendințe principale: izolaționismul istoric, care a făcut ca Danemarca să se retragă din concertul european în ultimele secole, sceptică față de integrarea europeană (alături de Franța, Danemarca a fost una dintre țările care au respins Tratatul de la Lisabona din 2005 în cadrul unui referendum); integrarea progresivă, cu o aderare la NATO și la Piața Comună și promovarea liberalismului economic. Problema primirii migranților cristalizează această diviziune în societatea daneză: dorința guvernului actual de a transfera solicitanții de azil într-o „țară terță” este un semn că izolaționismul istoric câștigă teren.
Copiii participă la lecții de sprijin. Fotografie de Magnus Fröderberg
Sistemul educațional
Sistemul educațional din Danemarca a fost martorul unor dezbateri continue cu privire la metodele de evaluare și standardizare. Criticii susțin că accentul pus pe testele standardizate și pe cadrele curriculare rigide poate limita autonomia și creativitatea profesorilor, ducând la o concentrare îngustă asupra pregătirii pentru examene. Se recunoaște din ce în ce mai mult necesitatea unei abordări mai holistice a evaluării, care să cuprindă diversele competențe și abilități ale elevilor. Reformele recente au urmărit să reducă dependența de testele cu grad ridicat de evaluare și să promoveze practici de evaluare mai formative și individualizate.
Clasele din Danemarca nu au, în general, mai mult de douăzeci de elevi, iar școlile sunt finanțate prin taxe locale, ceea ce poate duce la disparități teritoriale mai mari sau mai mici. Reforma din 2013 a crescut programul școlar de la 21 la 30 de ore pe săptămână, iar profesorii au fost încurajați să petreacă mai mult timp la școală. Reforma din aprilie 2013 a avut loc pe fondul grevelor, dar a intrat în vigoare la începutul anului școlar septembrie 2014. Dificultățile întâmpinate de școlile publice (ore de lucru mai lungi pentru profesori fără compensare salarială, o programă care depinde de regiune) au favorizat școlile private: în prezent, 15% dintre elevii danezi frecventează cursuri private[3].
Tranzițiile ușoare între diferitele niveluri de învățământ pot avea un impact semnificativ asupra succesului elevilor. Danemarca se confruntă cu provocări în asigurarea unei tranziții fără probleme de la învățământul primar la învățământul secundar și de la învățământul secundar la învățământul superior sau la formarea profesională. Inconsecvențele în alinierea programelor școlare, lipsa de orientare și consiliere și cooperarea limitată între instituțiile de învățământ au fost identificate ca fiind obstacole. Eforturile de îmbunătățire a coordonării, de stabilire a unor trasee clare și de furnizare a unui sprijin cuprinzător în timpul fazelor de tranziție sunt esențiale pentru abordarea acestei provocări.
De asemenea, deși Danemarca a înregistrat progrese semnificative în digitalizarea sistemului său educațional, există încă provocări care trebuie depășite. Accesul la resursele digitale, dezvoltarea profesională a profesorilor și decalajul digital dintre elevi necesită atenție. Asigurarea unui acces echitabil la tehnologie, formarea cadrelor didactice și integrarea eficientă a instrumentelor digitale în programa școlară sunt măsuri esențiale pentru valorificarea potențialului tehnologiei în vederea îmbunătățirii rezultatelor învățării.
Deși Danemarca oferă școlarizare gratuită pentru studenții danezi și din UE/SEE, există totuși considerente financiare și costuri asociate cu învățământul superior. În timp ce taxele de școlarizare sunt în general acoperite pentru studenții danezi și din UE/SEE, costul vieții poate fi o povară financiară semnificativă. Cheltuielile cum ar fi cazarea, mâncarea, transportul și materialele de studiu se pot acumula, în special pentru studenții care trebuie să se mute sau să locuiască în zone cu costuri ridicate, cum ar fi Copenhaga. Aceste cheltuieli de trai pot crea dificultăți pentru studenții cu venituri mici. Studenții din afara UE/SEE trebuie să plătească taxe de școlarizare pentru a studia în Danemarca. Aceste taxe pot varia în funcție de instituție, program și nivel de studiu. Taxele de școlarizare pentru studenții din afara UE/SEE pot fi substanțiale, ceea ce face dificil pentru unele persoane să își permită învățământul superior în Danemarca. Cu toate acestea, este esențial să rețineți că Danemarca oferă o serie de burse și subvenții pentru a sprijini studenții internaționali, atenuând unele dintre barierele financiare. Găsirea unei locuințe accesibile și potrivite poate fi o provocare pentru studenți, în special în orașele cu prețuri ridicate ale chiriilor. Costurile de cazare pot consuma o parte semnificativă din bugetul unui student, lăsând fonduri limitate pentru alte cheltuieli esențiale. Pentru a aborda această problemă, Danemarca oferă opțiuni de cazare pentru studenți la prețuri accesibile prin intermediul asociațiilor de locuințe, al căminelor studențești și al subvențiilor pentru chirii. Costurile de cazare pot consuma o parte semnificativă din bugetul unui student, lăsând fonduri limitate pentru alte cheltuieli esențiale. Pentru a aborda această problemă, Danemarca oferă opțiuni de cazare pentru studenți la prețuri accesibile prin intermediul asociațiilor de locuințe, al căminelor studențești și al subvențiilor pentru chirii. Cu toate acestea, cererea de locuințe pentru studenți depășește adesea oferta disponibilă, ceea ce creează provocări suplimentare pentru studenți.
Sănătatea mintală a elevilor danezi este o preocupare majoră. Potrivit unui raport al Fundației Human Practice și al unui al doilea al OCDE (Learning Compass 2030),
„Tratamentul copiilor cu stres a crescut cu 900% în perioada 1995-2015. Studiile arată, de asemenea, o corelație clară între copiii care sunt nefericiți / nemulțumiți și absenteismul / modelele de învățare. Acest lucru contribuie la faptul că, în 2018, 32% dintre elevii danezi la nivel național nu au fost considerați pregătiți pentru învățământul superior în clasa a opta și că, în 2019, 10% dintre elevii din clasa a noua nu au finalizat examenele obligatorii din școala primară.”[4]
Creșterea semnificativă a tratamentului copiilor cu stres sugerează o prevalență tot mai mare a problemelor legate de stres în rândul elevilor danezi. Factori precum presiunea academică, așteptările sociale și provocările personale contribuie la creșterea nivelului de stres. Acești factori de stres pot afecta bunăstarea, implicarea și performanța academică a elevilor. Statistica care indică faptul că 32% dintre elevii danezi nu au fost considerați pregătiți pentru învățământul superior în clasa a opta evidențiază o provocare semnificativă în pregătirea elevilor pentru viitoarele activități educaționale. Această pregătire este esențială pentru tranziții ușoare și traiectorii academice de succes dincolo de școala primară. Factori precum pregătirea academică, dezvoltarea competențelor și bunăstarea socio-emoțională joacă un rol în pregătirea elevilor pentru învățământul superior.
Disparități socioeconomice
O provocare semnificativă în învățământul danez o reprezintă disparitățile socioeconomice, care pot afecta rezultatele elevilor și pot perpetua inegalitatea socială. Cercetările au arătat că elevii proveniți din medii defavorizate tind să aibă rezultate educaționale mai slabe în comparație cu omologii lor mai privilegiați. Factori precum educația părinților, venitul și capitalul cultural joacă un rol crucial în modelarea traiectoriei educaționale a unui elev. Pentru a face față acestei provocări, Danemarca a pus în aplicare diverse inițiative, inclusiv programe de sprijin specifice pentru elevii vulnerabili, acces sporit la educația preșcolară și reforme menite să reducă inegalitatea educațională.
Disparitățile socioeconomice pot influența, de asemenea, capitalul cultural al elevilor, care se referă la cunoștințele, abilitățile și comportamentele care sunt apreciate în sistemul educațional, deși nu specificitatea daneză în sine. Elevii din medii socioeconomice defavorizate tind să aibă rezultate școlare mai slabe decât colegii lor mai bogați. Acest decalaj se manifestă în diverse moduri, inclusiv prin rezultate mai slabe la teste, rate mai ridicate de abandon școlar și acces redus la învățământul superior. Factorii socioeconomici, cum ar fi educația, venitul și ocupația părinților, influențează în mod semnificativ performanța școlară și rezultatele educaționale ale unui elev. Educația preșcolară este esențială pentru a pune bazele parcursului educațional al unui copil. Cu toate acestea, disparitățile socioeconomice duc adesea la un acces inegal la educație timpurie de înaltă calitate. Copiii din medii defavorizate pot avea acces limitat la programe preșcolare, ceea ce le poate afecta pregătirea pentru școlarizarea formală. Danemarca a pus în aplicare inițiative pentru a spori accesul la educația preșcolară, cum ar fi acordarea de subvenții și sprijin pentru familiile vulnerabile. Cu toate acestea, sunt încă necesare eforturi suplimentare pentru a asigura oportunități egale pentru toți copiii. Elevii din medii defavorizate se pot confrunta cu un acces limitat la sistemele de orientare și sprijin educațional, inclusiv la serviciile de consiliere profesională și de meditații. Această lipsă de sprijin poate împiedica aspirațiile lor educaționale și profesionale. Furnizarea de servicii complete de orientare și sprijin elevilor, în special celor din medii defavorizate, poate contribui la echilibrarea condițiilor de concurență și la îmbunătățirea oportunităților lor educaționale.
„În majoritatea țărilor OCDE, statutul socio-economic influențează rezultatele învățării mai mult decât sexul și statutul de imigrant. În Danemarca, proporția copiilor din ultima cuartilă a indicelui PISA al statutului economic, social și cultural (ESCS) care au atins cel puțin nivelul 2 PISA la citire în 2018 a fost cu 22 % mai mică decât cea a copiilor din prima cuartilă ESCS, o proporție mai mică decât media OCDE de 29 %.”[5]
Integrarea elevilor imigranți
Integrarea elevilor imigranți în Danemarca este un aspect esențial al sistemului educațional danez.
Danemarca s-a confruntat cu un aflux de imigranți și refugiați în ultimii ani, ceea ce a prezentat provocări în integrarea acestor elevi în sistemul educațional. Barierele lingvistice, diferențele culturale și educația limitată pot împiedica progresul academic al elevilor imigranți. Pentru a aborda această problemă, Danemarca a pus în aplicare strategii precum programele de imersiune lingvistică, cursuri de sensibilizare interculturală pentru profesori și inițiative de promovare a înțelegerii multiculturale în rândul elevilor. Elevii imigranți se pot confrunta cu decalaje educaționale din cauza diferențelor de curriculum, sisteme educaționale sau oportunități educaționale limitate în țările lor de origine. Pentru a aborda aceste lacune, Danemarca a implementat programe punte care oferă sprijin academic și resurse suplimentare pentru a ajuta elevii imigranți să recupereze decalajul față de colegii lor. Aceste programe se concentrează pe materiile de bază și oferă asistență individualizată pentru a asigura o tranziție ușoară către sistemul educațional danez. Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a spori integrarea și pentru a oferi oportunități educaționale egale pentru toți elevii.
Cea mai mare problemă pentru integrarea studenților imigranți străini este abandonarea treptată a politicii de deschidere și incluziune care a făcut din Danemarca o țară dinamică. Partidele de extremă dreapta și conservatoare înregistrează scoruri istorice ridicate: Partidul Naționalist al Poporului Danez a fost membru al guvernului de coaliție între 2001 și 2011 și între 2015 și 2019. Acest lucru a determinat dreapta liberal-conservatoare să se apropie de temele extremei drepte, propunând o politică de sfidare față de imigrație. Într-un semn de neîncredere față de integrarea europeană, în decembrie 2015 a fost organizat un referendum privind menținerea Danemarcei în cadrul Europol (confirmat cu o ușoară majoritate de 53%). Din 2019, deși extrema dreaptă nu este membră a guvernului de coaliție, executivul condus de Mette Frederiksen a aplicat o politică naționalistă dură în materie de imigrație[6]
.
Provocările economice
Cheltuielile pentru protecția socială în Danemarca sunt printre cele mai ridicate din OCDE, dar sunt încă în urma unor țări precum Belgia, Franța și Finlanda. De fapt, nu este vorba de cheltuieli, ci de dorința de a continua să se cheltuiască pentru protecția socială. Ca multe alte țări, Danemarca se confruntă cu un deficit de cadre didactice calificate, în special în anumite domenii și în regiunile îndepărtate. Atractivitatea redusă a profesiei, volumul mare de muncă și oportunitățile limitate de avansare în carieră au contribuit la această provocare. Guvernul danez a luat măsuri pentru a aborda această problemă, inclusiv creșterea salariilor profesorilor, oferirea de oportunități de dezvoltare profesională și implementarea de campanii de recrutare. Cu toate acestea, sunt necesare eforturi susținute pentru a atrage și a păstra cadrele didactice talentate, asigurând o forță de muncă didactică de înaltă calitate la nivel național. Manualele, materialele de curs și alte resurse de studiu pot fi costisitoare pentru studenți, în special în domeniile care necesită materiale sau echipamente specializate. Costul materialelor de studiu poate reprezenta o provocare financiară, în special pentru studenții din medii cu venituri reduse, care pot avea dificultăți în a-și permite aceste costuri suplimentare. Accesul la biblioteci, resursele online și sprijinul instituțional pentru materiale de studiu la prețuri accesibile pot contribui la atenuarea acestei bariere.
Problema este că Danemarca și-a deconstruit treptat statul asistențial. Statul social danez nu este de inspirație socialistă sau chiar comunistă, ci liberală. Protecția socială se bazează pe un model universal, adică beneficiază toți cetățenii fără nicio condiție prealabilă de venit, așa cum se întâmplă în sistemul de stat social beveridgian sau francez[7]. Ideea este de a facilita integrarea indivizilor pe piața capitalistă: nu de a reduce inegalitățile, ci de a promova egalitatea de șanse. Reducerea inegalităților urmărește, în ultimă instanță, dispariția totală a pauperismului, în timp ce egalitatea de șanse urmărește să acorde cetățenilor un anumit număr de drepturi similare. Schimbarea neoliberală din Danemarca face parte dintr-o schimbare neoliberală scandinavă din anii 2010. Executivul danez a ales să își „responsabilizeze” cetățenii prin înăsprirea accesului la beneficiile sociale. În cazul studenților danezi, de exemplu, beneficiile pentru studenții cu dificultăți de învățare au fost eliminate complet.
Zona campusului Școlii daneze de design, fotografiată în 2010, în timp ce aceasta era situată în fostele clădiri ale Institutului Finsen din Strandboulevarden, în cartierul Østerbro din Copenhaga. Fotografie realizată de Danmarks Designskole – Școala daneză de design.
Concluzii și recomandări
Angajamentul Danemarcei față de educație este lăudabil, dar se confruntă cu mai multe provocări care necesită atenție și intervenții specifice. Abordarea disparităților socioeconomice, integrarea elevilor imigranți, atragerea și reținerea cadrelor didactice calificate, reformarea practicilor de evaluare, facilitarea tranzițiilor fără probleme și valorificarea tehnologiei sunt domenii de interes esențial.
Găsirea unei locuințe accesibile și adecvate poate fi o provocare pentru elevi, în special în orașele cu prețuri ridicate ale chiriilor. Costurile de cazare pot consuma o parte semnificativă din bugetul unui student, lăsând fonduri limitate pentru alte cheltuieli esențiale. Pentru a aborda această problemă, Danemarca oferă opțiuni de cazare pentru studenți la prețuri accesibile prin intermediul asociațiilor de locuințe, al căminelor studențești și al subvențiilor pentru chirii. Cu toate acestea, cererea de locuințe pentru studenți depășește adesea oferta disponibilă, creând provocări suplimentare pentru studenți.
Creșterea accesului la serviciile de sănătate mintală, furnizarea de programe cuprinzătoare de consiliere și integrarea educației privind sănătatea mintală în curriculum pot contribui la abordarea problemelor legate de stres și la sprijinirea bunăstării emoționale a elevilor. Promovarea unui mediu școlar pozitiv și incluziv prin inițiative de combatere a hărțuirii, promovarea învățării socio-emoționale și punerea în aplicare a unor strategii eficiente de gestionare a comportamentului pot contribui la îmbunătățirea fericirii și a implicării elevilor. Dotarea cadrelor didactice cu oportunități de formare și dezvoltare profesională axate pe sprijinirea sănătății mintale, strategiile de gestionare a clasei și încurajarea unor medii de învățare pozitive poate spori capacitatea acestora de a aborda în mod eficient bunăstarea elevilor și nevoile de învățare. Având în vedere amploarea problemei, guvernul danez ar trebui să creeze un buget special pentru a se ocupa de starea profundă de rău a elevilor săi. Mai mulți psihiatri, reeducarea timpului școlar și mai puține cursuri sunt posibile soluții.
Persistă provocări în ceea ce privește integrarea elevilor imigranți în sistemul educațional danez. Investițiile continue în programe lingvistice, formare interculturală, servicii de sprijin adaptate și implicarea comunității vor consolida în continuare integrarea elevilor imigranți și vor promova succesul educațional și coeziunea socială în Danemarca. Menținerea unei politici de deschidere și incluziune trebuie să fie o prioritate absolută pentru autoritățile publice.
Abordarea disparităților socioeconomice în sistemul educațional danez necesită o abordare multidimensională care se concentrează pe oferirea de oportunități egale, îmbunătățirea accesului la resurse și promovarea practicilor incluzive. Aceasta implică punerea în aplicare a unor programe de sprijin specifice pentru elevii vulnerabili, investiții în educația preșcolară de înaltă calitate, îmbunătățirea infrastructurii și a resurselor în școlile defavorizate, extinderea accesului la servicii de orientare și sprijin și promovarea unei culturi a așteptărilor înalte și a aspirațiilor educaționale pentru toți elevii.
Prin abordarea acestor provocări, Danemarca își poate îmbunătăți în continuare sistemul educațional, poate promova egalitatea de șanse pentru toți elevii și își poate pregăti tinerii pentru cerințele secolului XXI.
Bibliografie:
Organization of Economic Cooperation and Development, “Denmark: ensuring equal opportunities for students across socio-economic backgrounds”, Education at a Glance 2021 : OECD Indicators, OECD, 2021.
[2] Math, Susheela, “Denmark’s “Ghetto Package” and the intersection of the right to housing and non-discrimination”, Human Rights Watch International, March 11th, 2011. “Thousands of people across Denmark face eviction from their homes under the country’s “Ghetto Package,” which seeks to “eradicate” “ghettos” by 2030. The State distinguishes “ghettos” from other areas with the same socio-economic factors on the basis that the majority of residents are of what it calls “non-Western background.” (literatim).
[6] The Danish government wants asylum seekers to be systematically sent to a third country (preferably far from Denmark: that’s the subtext) while their application is processed.
[7] In the Beveridgian system, social benefits are granted according to the needs of each social category, not indiscriminately. This system is the basis of social protection in France.
Finlanda a impresionat multe alte națiuni cu scorurile sale excepțional de ridicate în Programul pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA). Acesta este un test conceput pentru a evalua cunoștințele și competențele de citire, matematică și științe ale elevilor de 15 ani din țările participante. Acesta evaluează nu numai memorarea, ci și capacitatea elevilor de a aplica cunoștințele școlare în situații din viața reală. Acest lucru face din scorurile PISA o măsură fiabilă pentru educație. PISA se desfășoară la fiecare trei ani și a început în 2000. În acel an, Finlanda s-a clasat pe primul loc în toate cele trei categorii (citire, matematică, științe). Acest rezultat a fost, fără îndoială, foarte impresionant și a determinat reprezentanți și profesioniști din domeniul educației din întreaga lume să viziteze Finlanda pentru a afla care este trucul lor magic. Acest fenomen a primit chiar și un nume: turismul PISA. Unele dintre trăsăturile unice ale sistemului educațional finlandez au fost lăudate, cum ar fi abordarea sa condusă de elevi și mai puțin centrată pe profesori. Totuși, potrivit unora, Finlanda și-a menținut sistemul de învățământ tradițional, care a venit cu teste mai robuste și un învățământ mai centralizat până în anii 1990, ceea ce ar fi dus la scorurile ridicate din PISA 2000.
Cu toate acestea, pe parcursul celor patru evaluări ulterioare (2003, 2006, 2009 și 2012), s-a observat o scădere accentuată a scorurilor PISA ale Finlandei, ceea ce i-a determinat pe mulți să se întrebe ce a mers prost. În prezent, Finlanda se situează sub media celor 38 de state OCDE. Interesant este faptul că nu a existat un consens cu privire la modul în care scorurile sale au fost ridicate în primul rând, iar explicațiile pentru declin sunt, de asemenea, diverse. Printre motivele frecvent citate se numără „digitalizarea excesivă” a clasei, scăderea sănătății mintale a elevilor, rolul crescut pe care îl joacă mediul social al familiilor, adaptarea inadecvată pentru elevii supradotați, reducerile bugetare și birocrația excesivă. Nivelurile de performanță ale băieților finlandezi sunt, de asemenea, semnificativ mai scăzute decât ale colegilor lor de sex feminin. Sistemul educațional finlandez rămâne distinctiv, iar profesorii sunt foarte respectați pentru rolul pe care l-au jucat în proiectul de construire a statului finlandez în anii 1970 și 1980. Pentru a deveni profesor este necesară o diplomă de masterat, iar datorită pregătirii lor riguroase, chiar și companiile private caută să îi angajeze. Vom aprofunda unele dintre provocările sistemului educațional finlandez.
Elevi finlandezi într-o sală de clasă. Imagine via Flickr, de @kmoliver.
Dificultatea cursurilor sau lipsa acestora
Una dintre caracteristicile sistemului de învățământ finlandez este capacitatea sa de a adapta dificultatea educației la capacitățile cognitive ale fiecărui elev. Unii susțin că acesta este un punct forte, alții favorizează standardizarea. Cu toate acestea, capacitatea sa de a sprijini elevii cu performanțe ridicate este slabă. Pentti, un profesor, spune că sistemul finlandez nu poate încă „să se ocupe în mod adecvat de acei elevi care sunt talentați la un anumit subiect”. Această problemă a fost abordată parțial prin permiterea elevilor care se descurcă bine la matematică să se concentreze mai mult pe matematică. Totuși, acest lucru nu a fost implementat în toate școlile finlandeze.
Ca și în cazul îmbunătățirii scorurilor PISA ale țărilor asiatice, în timp ce scorurile Finlandei erau în scădere, unii au comparat ambele sisteme. Unii au susținut că, în timp ce Finlanda reduce dificultatea instruirii pentru elevii care par să aibă dificultăți în a recupera; țările asiatice care participă la PISA se așteaptă ca toți elevii să recupereze la aceleași standarde, ceea ce duce la îmbunătățirea scorurilor lor PISA.
Reducerile bugetare, contextul social și decalajul de reușită între sexe
Reducerile bugetare au urmat iluziei de „infailibilitate” a educației finlandeze. Pasi Sahlberg, un expert finlandez în educație, susține că guvernele au avut tendința de a reduce bugetele pentru educație după criza financiară globală din 2008, așteptându-se ca țările bogate în petrol din Orientul Mijlociu să continue să plătească pentru „turismul PISA”. Anii de reduceri bugetare au dus în cele din urmă la un deficit de cadre didactice în unele domenii. Acest lucru va afecta din ce în ce mai mult în special copiii cu autism și cu nevoi speciale. Acum se oferă bonusuri, inclusiv bonusuri de angajare, profesorilor din învățământul special.
Tăierile din bugetul educației în urma recesiunii din anii 1990 s-au manifestat și în întârzieri, conform unui raport de cercetare al Ministerului Educației și Culturii din Finlanda. Raportul afirmă că „diferențele în rezultatele învățării legate de mediul social au devenit mai pronunțate decât înainte”. Elevii imigranți întâmpină dificultăți și în alte câteva moduri. Ei nu știu cum să își exercite drepturile în școală și, în general, acest lucru nici măcar nu este încurajat. Se confruntă cu intimidări rasiste și nu se face suficient pentru integrarea lor sănătoasă în societate. Ei sunt încurajați să caute profesii pe care profesorii le „consideră potrivite” pentru etnia lor. Raportul ministerului finlandez afirmă că copiii imigranți din Finlanda „au avut cele mai mici scoruri la citire din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică sau OCDE”.
Există un decalaj semnificativ între sexe în ceea ce privește rezultatele școlare. În medie, băieții din țările PISA se descurcă mai prost decât colegele lor de sex feminin. Această problemă este prezentă în special în Finlanda. Băieții finlandezi primesc note medii la citire, în timp ce fetele finlandeze vor primi note de aproape două ori mai mari. Diferența de gen din Finlanda în ceea ce privește competențele de citire este a patra cea mai mare din cele 74 de țări participante la PISA.
În timp ce băieții se descurcă de obicei mai bine la matematică și științe în țările OCDE, în ultimii ani au pierdut și acest avantaj. De asemenea, în Finlanda, este mai puțin probabil ca bărbații să urmeze studii superioare decât femeile.
Educatorii finlandezi par să fi presupus că mai multe tablete și laptopuri alături de elevi, cu atât mai bine. Criticii susțin că, în ciuda numeroaselor studii realizate cu privire la efectele utilizării dispozitivelor mobile în rândul tinerilor, educatorii finlandezi vorbesc rar despre acest lucru. Unii au susținut că această „grabă a digitalizării” trebuie evitată. Elevii finlandezi de clasa întâi primesc iPad-uri pentru a-i ajuta să învețe limba finlandeză acasă. Chiar dacă autoritățile din domeniul sănătății avertizează publicul că timpul petrecut de copii în fața ecranului trebuie limitat la două ore pe zi, multe aspecte ale educației au fost digitalizate, expunându-i pe elevi la un timp excesiv petrecut în fața ecranului. William Doyle, un americano-finlandez, crede că sistemul de învățământ finlandez este încă printre cele mai bune. El citează profesorii foarte bine pregătiți, mesele școlare gratuite și alte forme de sprijin. El recunoaște, totuși, că calitatea educației finlandeze este în declin și menționează mai multe efecte ale digitalizării excesive.
El crede că expunerea constantă la dispozitivele mobile a jucat un rol în scăderea scorurilor la citire, în special în rândul băieților. De asemenea, a contribuit la eliminarea activității fizice. Dispozitivele mobile pe care le folosesc elevii nu au filtre sau limite, ceea ce duce la utilizarea pentru divertisment dincolo de limitele sănătoase. Elevii își vor folosi laptopurile pentru divertisment în timpul orelor, deoarece profesorii nu văd ecranele. Dependența generalizată de dispozitivele mobile consolidează, la rândul său, același comportament, deoarece studenții se tem acum să piardă anumite lucruri: nu pot renunța singuri la dependență. Digitalizarea excesivă a vieții studențești și utilizarea excesivă a rețelelor sociale au avut, de asemenea, un impact asupra programului lor de somn. Studenții dorm în medie 7 ore și jumătate, mai puțin decât este adecvat pentru grupa lor de vârstă. De asemenea, calitatea somnului lor a scăzut, ceea ce duce la o concentrare mai slabă atunci când citesc. Doyle susține că „valul” de cercetări globale care asociază utilizarea excesivă a dispozitivelor mobile cu riscuri pentru bunăstarea psihologică, fizică și academică este în mare parte ignorat. În mod ideal, elevii de vârstă PISA ar trebui să doarmă 8-10 ore, conform Academiei Americane de Medicină a Somnului.
Lipsa structurală
Să trecem la unele probleme structurale din cadrul sistemului. Am menționat cât de respectată este profesia de profesor în Finlanda. Deși are avantajele sale (de exemplu, foarte căutată, prestigioasă), se pare că profesorii au primit prea multe responsabilități. Profesia s-a transformat într-o slujbă semi-burocratică, cu mai puține elemente didactice, consumând mai mult din timpul lor prețios pentru sarcini care nu au legătură cu predarea. Deși a fost citată drept „trucul magic” al Finlandei pentru obținerea unor scoruri PISA ridicate la începutul anilor 2000, criticii susțin, de asemenea, că educația „condusă de elevi” a contribuit, de fapt, la declinul înregistrat în următoarele cicluri PISA. Ei susțin că metodele de instruire mai structurate, dominate de profesori, ar putea contribui la redresarea învățământului finlandez, așa cum sugerează și alte dovezi.
Concluzii
Sistemul educațional din Finlanda rămâne cu siguranță printre cele mai bune din lume. În opinia mea, cu toate punctele sale slabe, acesta are capacitatea de a se adapta și de a face schimbări în funcție de necesități. Pe măsură ce dovezile care documentează efectele utilizării excesive a dispozitivelor mobile se înmulțesc, autoritățile finlandeze trebuie să respecte recomandările autorităților din domeniul sănătății. După cum se observă și în alte părți ale lumii, în Finlanda, băieții înregistrează un declin al rezultatelor școlare. După cum s-a menționat, această diferență de gen este una dintre cele mai mari din lume și ar putea necesita o investigație aprofundată pentru a preveni alte probleme pe care le-ar putea cauza în viitor.
De asemenea, dezavantajele care pot proveni din imigrație sau din alte medii sociale sunt mai pronunțate în Finlanda, comparativ cu alte țări. Acest tip de inegalitate poate contribui la alienarea în continuare a minorităților în societatea finlandeză, la o reprezentare disproporționată în sistemul corecțional, la creșterea riscului de extremism, la probleme de sănătate mintală și la alte probleme mai greu de rezolvat pe termen lung. Profesorii pot beneficia de sensibilizare culturală și de alte oportunități de formare pentru a asista mai bine elevii dezavantajați.
Elevii cu nevoi speciale sunt afectați în mod disproporționat de reducerile bugetare, deoarece unul dintre primele lucruri pe care aceste reduceri le-au făcut a fost reducerea numărului disponibil de instructori de educație specială. Creșterea bugetului pentru educație poate atenua deficitul. De asemenea, poate ajuta școlile să aloce mai multe resurse pentru a-i stimula mai mult pe elevii cu rezultate deosebite. Rămâne de dezbătut dacă un sistem mai centralizat și mai structurat ar îmbunătăți rezultatele generale ale educației.
Chung, J. (2019). “Chapter 7 Weaknesses of Finnish Education”. In PISA and Global Education Policy. Leiden, The Netherlands: Brill. https://doi.org/10.1163/9789004407534_008
Paruthi, S., Brooks, L. J., D’Ambrosio, C., Hall, W. A., Kotagal, S., Lloyd, R. M., Malow, B. A., Maski, K., Nichols, C., Quan, S. F., Rosen, C. L., Troester, M. M., & Wise, M. S. (2016). Consensus Statement of the American Academy of Sleep Medicine on the Recommended Amount of Sleep for Healthy Children: Methodology and Discussion. Journal of clinical sleep medicine : JCSM : official publication of the American Academy of Sleep Medicine, 12(11), 1549–1561. https://doi.org/10.5664/jcsm.6288
Amplasată în mijlocul unei varietăți de peisaje – de la lanțurile muntoase din Stara Planina, o linie de demarcație naturală care merge de la vest la est, cu peste 40.000 de situri de patrimoniu cultural, dintre care șapte sunt incluse pe lista UNESCO, până la multitudinea de plaje de pe litoralul Mării Negre, Bulgaria este un amalgam perfect de culturi vechi și orașe moderne. Fondată în secolul al VII-lea, Bulgaria este a doua cea mai veche țară, după San Marino, de pe continentul european.
Datorită trecutului său istoric bogat, Bulgaria prezintă, de asemenea, o intersecție a culturilor greacă, persană, slavă, romă și otomană. Această intersecție culturală a avut, de asemenea, un impact semnificativ asupra politicii și societății bulgare. Societatea socio-politică bulgară modernă a evoluat ca urmare a împletirii credințelor, valorilor și practicilor moștenite, combinate cu noi influențe. Impactul acestei fuziuni în continuă schimbare poate fi observat în diferite aspecte ale societății bulgare, în special în educație.
Înainte de a analiza peisajul în schimbare al educației în Bulgaria, trebuie să înțelegem mai întâi situația țării și modul în care unii dintre acești factori îi afectează infrastructura educațională.
Bulgaria a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, după semnarea în 2005 a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE. De atunci, au avut loc schimbări semnificative în sectorul său educațional, în special în ceea ce privește finanțarea, investițiile în infrastructura și tehnologia educațională, progresul curriculumului său pentru a îndeplini standardele UE și, cel mai important, introducerea unei varietăți de limbi UE vorbite pe scară largă și a programelor de mobilitate și schimb.
În plus, fiind o țară cu venituri medii superioare din Uniunea Europeană, Bulgaria a pus în aplicare (în special după aderarea la UE) politici și a introdus reforme în diverse sectoare care, de asemenea, sporesc apropierea sa de standardele și practicile OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Bulgaria este pe cale de a deveni membru al OCDE. Aceste reforme și politici au fost încurajate și facilitate de un angajament puternic față de integrarea în UE și au condus țara la stabilizarea macroeconomică și la creșterea nivelului de trai al populației în ultimele decenii.
Cu toate acestea, deși Bulgaria se îndreaptă spre progres, trebuie înțelese și depășite diverse obstacole.
Bariere educaționale
Să luăm de exemplu educația. Bulgaria crede că educația este un instrument vital pentru combaterea problemelor sale actuale și va contribui, de asemenea, la realizarea potențialului socio-economic al țării. Dar nu a avut prea mult succes. Țara are unul dintre cele mai slabe rezultate educaționale din UE. Conform datelor PISA (Programul internațional pentru evaluarea elevilor), 47 % dintre elevii în vârstă de 15 ani nu au reușit să atingă niveluri suficiente de competență în citire în 2018, comparativ cu media regională pentru Europa de Est și Asia Centrală de 42 % și cu media OCDE și UE de 23 %.
Unul dintre motivele care stau la baza progresului educațional diminuat al Bulgariei este rata scăzută a investițiilor în sectorul educațional. Conform celor mai recente date din 2018, doar 3,5% din PIB este cheltuit pentru educație, ceea ce este mai mic decât media UE de 4,6%. Aceasta este una dintre cele mai scăzute din UE.
Chiar dacă lumea se îndreaptă spre digitalizare, sălile de clasă din Bulgaria ar putea fi mai progresive. Majoritatea profesorilor consideră că integrarea tehnologiei în sălile de clasă este un instrument eficient, însă se plâng adesea de lipsa echipamentelor tehnice și a competențelor necesare pentru a utiliza tehnologia existentă în sălile de clasă. Mai puține școli din Bulgaria sunt echipate digital în comparație cu UE. Potrivit unui raport din 2019 al Comisiei Europene, doar 32 % dintre copiii din învățământul primar, 31 % la nivelul secundar inferior și 37 % la nivelul secundar superior au acces la școli echipate digital, comparativ cu media de 35 %, 52 % și, respectiv, 72 % în UE. Doar 57% dintre elevii din grupa de vârstă 16-19 ani posedă competențe digitale de bază, ceea ce este mult sub media UE de 82%.
În ultimii ani au fost realizate investiții finanțate de UE pentru îmbunătățirea instrumentelor digitale și a infrastructurii TIC (tehnologia informației și comunicațiilor); cu toate acestea, un studiu al Ministerului Educației și Științei a arătat că mai puțin de 40 % din instituțiile de învățământ dispuneau de echipamente adecvate în laboratoarele lor de informatică. Mai mult, aproape doar jumătate din școlile bulgare dispuneau de condiții prealabile pentru a permite infrastructurilor TIC moderne și oportunități de învățare pentru profesori în vederea îmbunătățirii competențelor lor în domeniul TIC.
Conform Indexului economiei și societății digitale 2020, Bulgaria se situează la coada clasamentului european în ceea ce privește competențele digitale ale adulților și tinerilor. Din același motiv, se încearcă acum să se abordeze această provocare. Instrumentul SELFIE (un instrument dezvoltat de Comisia Europeană pentru a ajuta școlile să înțeleagă unde se situează în ceea ce privește educația digitală) este deja utilizat de 30% dintre școlile bulgare care au evaluat modul în care utilizează tehnologiile digitale în predare și învățare. A crescut numărul de clase de învățământ secundar superior specializate în TIC. Interesant este faptul că codarea este oferită ca materie începând cu clasa a treia, în timp ce patru universități oferă programe în domeniul inteligenței artificiale. Acest lucru se întâmplă după ce Consiliul Uniunii Europene a cerut Bulgariei să „promoveze competențele digitale și accesul egal la educație” în recomandările sale specifice de țară pentru 2020. Bulgaria a stabilit, de asemenea, „Bulgaria digitală 2025”, un program național pentru modernizarea și încorporarea soluțiilor IT în toate domeniile economice și de asistență socială. O provocare educațională notabilă cu care se confruntă Bulgaria este reprezentată de problemele structurale ale politicilor de predare. Majoritatea profesorilor din școlile primare și secundare superioare îmbătrânesc rapid, deoarece majoritatea au peste 50 de ani. Conform unui raport al Băncii Mondiale 2019, aproximativ 11 % dintre aceștia au deja 60 de ani. În ciuda creșterii salariilor profesorilor pentru a le face mai atractive, s-a constatat că doar o parte dintre aceștia optează pentru profesia de profesor. Formarea profesorilor este considerată mai mult teoretică decât practică și nu există o politică clară care să măsoare dacă abilitățile profesorilor răspund nevoilor elevilor și nici un sistem care să urmărească experiența de predare și învățare din sălile de clasă.
Steagul Bulgariei și al UE pe un cer albastru. Imagine via Unsplash de Neven Myst.
Discriminarea copiilor romi în școli
Deși asigurarea unei educații egale și imparțiale este un drept fundamental al omului pentru toți cetățenii din țările UE, natura neincluzivă a educației publice îi împiedică în mod constant pe copiii romi să se bucure de acest drept. Există diferențe uriașe în ceea ce privește accesul, calitatea și tratamentul copiilor romi. Una dintre preocupările principale este segregarea școlară.
Chiar dacă segregarea școlară nu a fost niciodată introdusă sau sancționată oficial de către țările din Europa Centrală și de Est, din păcate, aceasta a fost întotdeauna prezentă. Sistemul „școlilor țigănești” a existat predominant în Bulgaria, unde copiii înscriși aparțineau exclusiv comunității rome, deoarece nu li se permitea să se înscrie în școlile bulgare obișnuite.
De-a lungul anilor, în special la sfârșitul anilor ’90 și în anii 2000, politicile guvernului bulgar au sprijinit reducerea școlilor țigănești. Efortul popular organizat pentru desegregarea școlilor din Bulgaria a început în 2000, când câteva sute de copii romi s-au înscris de la o școală țigănească din Vidin la școlile obișnuite din oraș. Această inițiativă se aliniază cu dezvoltarea istorică a comunităților de romi din Bulgaria, unde, trăind pe pământurile bulgare de secole, romii au aspirat mult timp să se integreze în instituțiile societale mai largi, inclusiv în sistemul de învățământ. Dorința de a atinge acest obiectiv a existat de mult timp și nu se limitează la prezent. Chiar și în deceniile trecute, părinții romi care aveau cunoștințele și resursele necesare depuneau eforturi pentru a-și înscrie copiii în școlile obișnuite.
Cu toate acestea, acest proces a rămas mereu lent în acest sens. Mulți copii romi fie rămân neînscriși în școli, fie abandonează adesea școala, fie nu primesc o educație incluzivă de calitate. Analiza situației copiilor și femeilor din Bulgaria realizată de UNICEF în 2018 identifică factori precum sărăcia, cunoașterea limitată a limbii oficiale (bulgara), prejudecățile și discriminarea ca fiind principalii factori care contribuie la această problemă.
În cadrul testului PISA 2018, elevii din medii mai favorizate au înregistrat performanțe mult mai bune decât colegii lor mai puțin favorizați, cu un decalaj substanțial de 106 puncte la citire, echivalent cu peste doi ani și jumătate de școlarizare. Deși acest decalaj a scăzut din 2009 (când se situa la 130 de puncte), această reducere provine în principal din scorurile mai mici ale elevilor avantajați, mai degrabă decât dintr-o îmbunătățire a performanțelor elevilor dezavantajați. Pe scurt, 70 % dintre elevii dezavantajați din punct de vedere socioeconomic au întâmpinat dificultăți la citire, în contrast cu doar 25 % dintre colegii lor mai avantajați din punct de vedere socioeconomic. Acest decalaj de 45 de puncte procentuale este cel mai mare din UE. În consecință, transmiterea calificărilor educaționale și a sărăciei între generații este un factor crucial care influențează oportunitățile educaționale generale, ratele de abandon școlar timpuriu și succesul ulterior pe piața muncii. Aceasta concluzionează că beneficiile școlarizării sunt mai mari pentru elevii a căror limbă maternă este bulgara decât pentru ceilalți.
Statutul socio-economic al elevilor influențează puternic aspirațiile acestora privind obținerea unei diplome universitare. În Bulgaria, 64,3% dintre adolescenți își propun, în general, să urmeze studii superioare, depășind ușor media UE de 62,4%. Cu toate acestea, atunci când se examinează elevii cei mai puțin privilegiați, doar 42,8% își îndeplinesc această aspirație, în contrast cu rata semnificativ mai mare de 83,3% în rândul omologilor lor mai bogați.
În plus, Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale își exprimă îngrijorarea cu privire la Strategia națională de integrare a romilor din Bulgaria (2012-2020), deoarece aceasta rămâne limitată. Comitetul observă obstacole care împiedică persoanele de etnie romă să beneficieze pe deplin de drepturile lor economice, sociale și culturale. În special, există preocupări constante cu privire la discriminarea romilor în domenii precum ocuparea forței de muncă, locuințele, asistența medicală și educația, care sunt exacerbate și mai mult de sentimentul crescut împotriva romilor. Comisia este deosebit de preocupată de rapoartele conform cărora copiii romi frecventează din ce în ce mai des școli segregate de facto.
Au trecut peste 20 de ani de când guvernul bulgar și-a inițiat politica de desegregare. Cu toate acestea, majoritatea rapoartelor, după cum am văzut, sugerează că progresul este lent. Desegregarea este un proces pe termen lung care necesită eforturi continue și, cel mai important, înțelegerea unui fenomen cu mai multe niveluri. Pentru a realiza în cele din urmă integrarea, guvernul trebuie să lucreze alături de comunități – atât majoritare, cât și minoritare, societatea civilă și organizațiile internaționale pentru a asigura o educație echitabilă pentru toți.
فارس کے زمانے سے لے کر آج تک ایران میں ثقافتی ورثہ اور تعلیمی فضیلت کی ایک طویل تاریخ ہے۔ تاہم، ایران کو اس وقت تعلیم کے شعبے میں مختلف مسائل کا سامنا ہے جو اپنے شہریوں کو اعلیٰ معیار کی تعلیم فراہم کرنے کی اس کی صلاحیت کو خطرے میں ڈال رہے ہیں۔ ایران میں تقریباً 7 ملین بچے تعلیم تک رسائی سے محروم ہیں اور ایک اندازے کے مطابق 25 ملین لوگ ناخواندہ ہیں۔
غربت:
تعلیم کی راہ میں بڑی رکاوٹوں میں سے ایک غربت ہے، خاص طور پر دیہی علاقوں میں، جہاں اسکولوں تک رسائی، قابل اساتذہ اور نقل و حمل محدود ہے۔ پچھلے تین سالوں میں، کم طلباء کالج میں جا رہے ہیں۔ ایران کے سرکاری میڈیا کے مطابق یہ کمی غربت، مفت تعلیم کی عدم موجودگی اور کالج کے طلباء کے لیے حکومتی تعاون میں کمی کی وجہ سے ہے۔ کالج کے طلباء کی کل تعداد تعلیمی سال 2014-2015 میں 4,811,581 سے کم ہوکر تعلیمی سال 2017-2018 میں 3,616,114 ہوگئی۔
صنفی عدم مساوات:
مزید برآں، ایران کا تعلیمی نظام اب بھی صنفی عدم مساوات کے ساتھ نبرد آزما ہے۔ اس حقیقت کے باوجود کہ پچھلی چند دہائیوں میں پرائمری اور سیکنڈری سکولوں میں داخلوں میں اضافہ ہوا ہے، اعلیٰ تعلیم میں اب بھی لڑکیوں کی نمائندگی کم ہے۔
عالمی بینک کے مطابق ایران میں بالغ لڑکیوں کی شرح خواندگی۸۵ فیصد ہے جبکہ بالغ لڑکوں کی شرح خواندگی ۹۲ فیصد ہے۔ بہت سے خاندان اب بھی اپنی بیٹیوں کی تعلیم کی نسبت ان کی کم عمری میں شادی کو ترجیح دیتے ہیں۔ اس کی وجہ سے، طالبات کو پہلی جماعت سے آگے تعلیم حاصل کرنے کی خواہش کوپورا کرنے میں کافی رکاوٹوں کا سامنا کرنا پڑتا ہے، اور سکولوں میں صنفی علیحد گی یعنی مخلوط تعلیم کا نہ ہونا، ان کی مزید تعلیم حاصل کرنے کی صلاحیت کو محدود کرتا ہے۔
مالیاتی مسائل:
ایران کے تعلیمی نظام کے لیے ایک اور خطرہ سرمائے کی کمی ہے۔ اس وجہ سے تربیت یافتہ اساتذہ میں کمی، ناکافی سہولیات اورازکار رفتہ آلاتٍ تعلیم ہے۔ بہت ساری تعلیمی عمارتیں غیر محفوظ ہیں اور نئےاداروں کے قیام کے لیے جگہیں دستیاب نہیں ہیں ۔
درحقیقت ایران کے ایک تہائی سکول اتنے کمزور ہیں کہ انہیں گرا کر دوبارہ تعمیر کرنے کی ضرورت ہے۔ تہران، رے اور تاجرش کی سٹی کونسل کے سربراہ محسن ہاشمی کا کہنا ہے کہ، “زلزلے کی بات دور، شدید طوفان کی صورت میں بھی تہران کے 700 سکول تباہ ہو جائیں گے۔”
تعلیمی سرمایہ کاری کو بڑھانے کے لیے حکومت کی کوششوں کے باوجود ایران کے تعلیمی اخراجات خطے کے دیگر ممالک کے مقابلے میں کم ہیں۔ عالمی بینک کے مطابق ۲۰۲۰ میں جی ڈی پی کے فیصد کے طور پر ایران کے تعلیمی اخراجات تین اعشاریہ آٹھ فیصد تھے، جو دیگر اعلیٰ اور متوسط آمدنی والے ممالک میں تعلیم کے اوسط اخراجات سے بہت کم ہیں۔ جب کہ ایرانی آئین کہتا ہے کہ، “حکومت قوم کے تمام افراد کے لیے مفت ابتدائی اور ہائی سکول کی تعلیم فراہم کرنے کی پابند ہے اور جب تک ملک خود کفیل نہیں ہو جاتا، سب کے لیے مفت اعلیٰ تعلیم کی سہولت فراہم کرے گی۔” اس کے برعکس، صدر روحانی نے گزشتہ چند سالوں میں دیہی علاقوں میں بہت سے سکولوں کو بند کرنے اور بجٹ میں کمی کرنے کا حکم دیا ہے۔ علامہ یونیورسٹی کے ایک اسسٹنٹ پروفیسرکا کہنا ہے کہ ایران کی جانب سے تعلیم کے لیے مختص رقم، اس مقصد کے لئے اقوام متحدہ کی سفارشات سے بہت کم ہے۔ اس کے علاوہ، وسائل کی کمی کی وجہ سے اسکول کا نظام ٹیکنالوجی میں ہونے والی ترقی سے بھی بہرہ مند نہیں ہو سکتا۔ ٹیکنالوجی میں سرمایہ کاری کی کمی کیے باعث اساتذہ کی تربیت میں بھی کمی آ چکی ہے، جس نے تعلیم میں ٹیکنالوجی کے استعمال کو محدود کر دیا ہے اور ایرانی طلباء کی ڈیجیٹل استعداد کے حصول میں رکاوٹ ڈالی ہے۔
ڈیجیٹل عدم مساوات:
اس کے علاوہ، ڈیجیٹل عدم مساوات ایک ایسا مسئلہ ہے جس کا حالیہ برسوں میں طلبا و طالبات کو سامنا کرنا پڑا ہے۔ ۲۰۱۷ کے ایک سروے سے پتہ چلتا ہے کہ ۲۸ فیصد ایرانیوں کے پاس انٹرنیٹ تک رسائی نہیں تھی یا بہت کم تھی۔ جبکہ انٹرنیٹ تک رسائی کے حامل صارفین میں سے ۸۰ فیصد شہروں میں اور محض ۲۰ فیسد دیہی علاقوں میں رہنے والے تھے۔۲۰۱۹ میں کورونا وائرس کی وبا کے دوران، جب ایران میں وائرس کے پھیلاؤ کو کم کرنے کے لیے آن لائن تعلیم کو ترجیح دی گئی تو بڑی تعداد میں طلباء نے تعلیم چھوڑ دی۔ اس کی وجہ ان کی انٹرنیٹ کنکشن کے حصول میں درپیش مشکلات اور ان کے علاقے میں انٹرنیٹ تک محدود رسائی تھی۔
سیاسی مداخلت:
مزید برآں، ایران میں تعلیمی نظام پر حکومت کا بہت زیادہ اثر ہے، جس کے باعث تعلیمی نظام سیاست زدہ ہو چکا ہے، جس میں مخصوص نظریے ہی کو فروغ دیا جاتا ہے۔ ایرانی حکومت سکولوں اور یونیورسٹیوں میں استعمال ہونے والے نصاب، نصابی کتابوں اور تدریسی مواد کو سختی سے کنٹرول کرتی ہے۔ اسکول کے نصاب کو اکثر حکومت کے سیاسی اور مذہبی نظریات سے جوڑا جاتا ہے، جس میں اسلامی اقدار، ایرانی ثقافت، اور تاریخ کے حکومتی تصور کو فروغ دینے پر زور دیا جاتا ہے۔
تعلیمی نظام پر ایرانی حکومت کا اثر کلاس روم میں پڑھائے جانے والے مواد سے کہیں زیادہ ہے۔ اس سے اساتذہ اور یونیورسٹی کے پروفیسروں کی بھرتی اور برطرفی، اور منتظمین کی تقرری بھی متاثر ہوتی ہے۔ اس کا نتیجہ امتیازی بھرتی کے طریقوں اور ایسے افراد کے اخراج کی صورت میں نکل سکتا ہے جو حکومت کے نظریات سے ہم آہنگ نہیں ہیں، جس سے تعلیمی نظام کا تناظر اور نظریات کا تنوع محدود ہو جاتا ہے۔ مزید برآں، ایرانی حکومت تعلیمی اداروں کے اندر تعلیمی تحقیق، اشاعت اور سرگرمیوں کواپنے قابومیں رکھنے کے لئے ان کی کڑی نگرانی کرتی ہے۔
اسکالرز، ماہرین تعلیم، اور طلباء جو مخالف نقطہ نظر کا اظہار کرتے ہیں یا حکومت کے بیانیے کو کمزور کرنے کے لیے تنقیدی سوچ میں رکھتے ہیں، انہیں پابندی، دھمکی اور یہاں تک کہ ظلم و ستم کا سامنا کرنا پڑتا ہے۔ یہ اساتذہ اور طلباء میں خوف اور خود سنسرشپ پیدا کرتا ہے، اور تعلیمی آزادی، خیالات، اور آراء کے اشتراک کو محدود کردیتا ہے۔ نتیجتاً، ایران میں تعلیم کی سیاست طلباء کی تنقیدی سوچ، سوال کرنے اور متبادل نقطہ نظر پر غور کرنے کی صلاحیت کو متاثر کر سکتی ہے۔ اس سے ان کی مختلف نقطہ ہائے نظر سے واقفیت، ان کی تعلیمی آزادی اور تنقیدی سوچ کی استعداد کے حصول کی صلاحیت محدود ہوتی ہے، جو شخصیت کی تعمیر، سماجی ترقی، اور ایک کھلے اور جامع فکری ماحول کے فروغ کے لیے ضروری ہیں۔
ٹیلنٹ کی کمی:
آخر میں برین ڈرین کا ذکر، جو ایک اور تعلیمی چیلنج ہے، جس کا ایران اس وقت سامنا کر رہا ہے۔ بہت سے باصلاحیت اور تعلیم یافتہ ایرانی بہتر مستقبل کے امکانات اور زیادہ آمدنی کے لیے اپنا ملک چھوڑ کر جا رہے ہیں۔
آئی ایم ایف کے مطابق، جس نے 61 ممالک کا مطالعہ کیا ہے، ایران میں برین ڈرین کی شرح سب سے زیادہ ہے، جہاں ہر سال 150,000 تعلیم یافتہ ایرانی اپنا آبائی ملک چھوڑجاتے ہیں۔ برین ڈرین سے سالانہ معاشی نقصان کا تخمینہ 50 بلین ڈالر یا اس سےکچھ زیادہ ہے۔ یہ برین ڈرین ملک کو اس کے روشن دماغوں سے محروم کر رحا ہے، جس سے ملک کی اقتصادی ترقی کے امکانات کم ہو جاتے ہے۔ ان چیلنجز سے نمٹنے کے لیے ایران کے تعلیمی نظام میں بنیادی اصلاحات اور سرمایہ کاری کی ضرورت ہے۔ ایرانی حکومت کو چاہیے کہ وہ تعلیم کو ترجیح دیتے ہوئے سکولوں اور یونیورسٹیوں کے فنڈز میں اضافہ کرے، قابل اساتذہ کی خدمات کے ھصول اور ان کی تربیت کا اہتمام کرے، اور نصاب میں جدت لائے تاکہ طلبا میں تنقیدی سوچ، مسائل کے حل کا جذبہ اور تخلیقی صلاحیتیں پیدا ہو سکیں۔ مزید برآں، حکومت کو خواتین اور طالبات کو درپیش تعلیمی چیلنجوں سے نمٹنا چاہیے، خاص طور پر دیہی علاقوں میں، اور تعلیم میں صنفی مساوات کو فروغ دینا چاہیے۔
ایران کے تعلیمی نظام کی ترقی کے لیے ٹیکنالوجی میں سرمایہ کاری بھی ضروری ہے۔ حکومت کو چاہیے کہ وہ اسکولوں اور اداروں کو جدید ترین ٹیکنالوجی فراہم کرے اور اساتذہ کی تربیت کے لئے وسائل مہیا کرے تاکہ ٹیکنالوجی ک کلاس روم میں کامیابی سے استعمال کیا جا سکے۔ اس سے نہ صرف طلبا میں ڈیجیٹل صلاحیتیں پیدا کرنے میں مدد ملے گی بلکه انہیں اکیسویں صدی کی افرادی قوت کی مارکیٹ کے تقاضوں کے مطابق تیار کیا جاسکے گا۔ اس سے ایران اپنی مشکلات پر قابو پا کر مزید خوشحال ہو سکتا ہے اورایک کامیاب مستقبل بنا سکتا ہے۔
Le Burkina Faso est un pays enclavé d’Afrique de l’Ouest. Le pays occupe un vaste plateau et sa géographie est caractérisée par une savane herbeuse au nord qui cède progressivement la place à des forêts clairsemées au sud. Ancienne colonie française, il a accédé à l’indépendance sous le nom de Haute-Volta en 1960. Le nom de Burkina Faso, qui signifie « Pays des Incorruptibles », a été adopté en 1984.
Des écoliers au Burkina Faso – Photo par Anadolu Agency.
Caractéristiques de l’éducation au Burkina Faso
Le taux de scolarisation est l’un des plus faibles d’Afrique, bien que le gouvernement consacre une part importante du budget national à l’éducation. Le français est la langue d’enseignement dans le primaire et le secondaire.
L’éducation au Burkina Faso a une structure très similaire à celle du reste du monde, avec des écoles primaires, des écoles secondaires et des établissements d’enseignement supérieur. L’année scolaire au Burkina Faso s’étend d’octobre à juillet. La loi sur l’éducation stipule que l’école est obligatoire de 6 à 15 ans, mais malheureusement, cette obligation n’est pas toujours respectée. Le système éducatif est basé sur le modèle français et la langue d’enseignement dans toutes les écoles du Burkina Faso est le français. Selon la Banque Mondiale, il est notable qu’environ 56% des jeunes n’ont pas d’éducation formelle, et 16% des jeunes ont atteint au plus une éducation primaire incomplète, ce qui signifie qu’au total 72% des jeunes âgés de 15 à 24 ans n’ont pas achevé l’éducation primaire au Burkina Faso.
L’effet du Covid-19 sur l’éducation
Comme dans tous les pays du monde, le système éducatif du Burkina Faso a également été touché par le Covid-19. Toutes les écoles du Burkina Faso ont été fermées pendant neuf semaines à partir de mars 2020. Après cette période, les écoles ont rouvert dans certaines régions, et toutes les activités scolaires ont repris au bout de 14 semaines (UNESCO, 2020). La fermeture des écoles a touché plus de 20 000 établissements d’enseignement et perturbé l’éducation de plus de 4,7 millions d’élèves.
L’impact de la Covid-19 a forcé la fermeture d’écoles dans tout le pays, exposant les enfants les plus marginalisés au risque d’être privés d’apprentissage et de ne pas retourner en classe.
Broken Chalk félicite le Burkina Faso d’avoir adopté l’étude à distance pendant les fermetures d’écoles, avec du matériel d’apprentissage fourni par la télévision, la radio et l’internet pour les écoles primaires et secondaires (Institut de statistique de l’UNESCO, UNICEF et Banque mondiale, 2020). Cependant, 84 % des élèves n’ont pas accès à l’internet, 81 % n’ont pas d’appareils numériques et 81 % ont des difficultés à distribuer des copies papier du matériel d’apprentissage. Ces étudiants défavorisés, incapables d’accéder aux études à distance, ont pris du retard et d’autres ont abandonné leurs études.
L’accès à la technologie est un autre obstacle à l’enseignement à distance. Le projet MILO (Monitoring Impacts on Learning Outcomes) indique que le soutien dont de nombreuses écoles ont le plus besoin concerne l’accès à la technologie, plutôt que le capital humain.
Des groupes armés attaquent des enseignants, des élèves et des écoles au Burkina Faso
Le système éducatif du Burkina Faso est confronté à des attaques récurrentes et croissantes de la part de groupes armés. Des écoles ont été attaquées, des enseignants agressés et tués, et des ressources éducatives détruites. À un moment donné, toutes les écoles ont été fermées, ce qui a perturbé le calendrier scolaire. Les élèves et le personnel ont été renvoyés chez eux.
Le Burkina Faso est confronté à une crise de l’éducation, avec une grave détérioration de l’accès à l’éducation en raison de la violence armée au cours des dernières années. Les indicateurs de l’éducation sont en baisse depuis 2018, le taux brut de scolarisation au niveau primaire passant de 90,7% à 86,1% et au niveau post-primaire de 52% à 47,3%, soit une perte de 5 points en trois ans. Par exemple, dans la région du Sahel, partiellement touchée par l’insécurité, le taux brut de scolarisation au niveau primaire est passé de 53,4 % en 2018 à 20,3 % en 2021. Ainsi, seul un enfant sur quatre est scolarisé dans la région du Sahel en 2021.
Les attaques des groupes armés ont entraîné la fermeture de nombreuses écoles au Burkina Faso. Au 31 mai 2022, plus de 4 000 écoles étaient fermées pour cause d’insécurité, soit 17% des écoles du pays, interrompant l’éducation de plus de 700 000 enfants. On estime que 2,6 millions d’enfants et d’adolescents âgés de 6 à 17 ans ne sont pas scolarisés, ce qui représente plus de la moitié des enfants en âge d’être scolarisés (51,4%).
Les fermetures d’écoles se multiplient en raison des menaces des groupes armés – Photo de l’UNICEF
Accès à l’eau, à l’assainissement et à l’hygiène
54% de la population du Burkina Faso a accès à des sources d’eau potable améliorées tandis que seulement 23% a accès à des installations sanitaires améliorées. En ce qui concerne l’eau et les installations sanitaires dans les écoles, le Burkina Faso est confronté à des défis. Pauline W. Somlare, 14 ans, est en 6e année à l’école primaire de Mouni, située à 13 km de Niou, dans la région centrale des plateaux. Ouverte depuis octobre 1979, ce n’est qu’en 2001 que l’école a reçu sa première pompe à eau. Malgré l’installation de l’eau, tout ne se passe pas comme prévu. Il y a quelques semaines, l’école était à nouveau confrontée à un problème crucial d’eau entraînant la soif, le manque d’hygiène, les retards dans les cours et le déjeuner souvent servi en retard. La dernière panne de 2019 a pu être réparée. En décembre 2019, grâce à l’intervention de l’UNICEF suite à une demande du ministère en charge de l’éducation, la pompe à eau a été réhabilitée en janvier 2020.
La qualité de l’éducation
Malgré la gestion de la qualité du système éducatif burkinabé et ses nombreuses stratégies éducatives : La Loi d’orientation, le Plan de développement du secteur de l’éducation de base, le Plan sectoriel de l’éducation, la Stratégie intégrée de renforcement de l’encadrement pédagogique, la Stratégie intégrée de formation continue des enseignants et des cadres pédagogiques, ou encore son Cadre de référence de la qualité de l’éducation de base. Le Burkina Faso n’est pas encore tout à fait « premier de la classe ». Définir des stratégies ne suffit pas à garantir le succès.
La rareté des ressources financières est un fait, accentué par le transfert de compétences de l’État vers les collectivités locales. Et si les moyens financiers manquent, le diagnostic met aussi en évidence que les ressources humaines sont également limitées. Dans un système qui tend à se décentraliser davantage et qui confie de nombreuses responsabilités aux acteurs les plus proches du terrain, l’accompagnement de ces nouvelles responsabilités (notamment administratives et financières) n’est pas toujours à la hauteur des enjeux.
Des ressources qui ne correspondent pas toujours aux besoins. Peu formés et peu soutenus, les enseignants des zones concentrées semblent avoir du mal à jouer pleinement leur rôle. Souvent accablés par une lourde charge administrative, ils peinent à suivre le rythme et ralentissent ainsi les actions d’amélioration de la qualité de l’enseignement.
Conséquences négatives pour les élèves, les enseignants et la société.
Les attaques contre les écoles et les perturbations des cours ont réduit la qualité de l’enseignement dispensé aux élèves et ont fait prendre du retard à de nombreux étudiants. Selon Human Rights Watch, une étudiante a déclaré qu’elle avait échoué à son examen final après qu’une attaque ait forcé son école à fermer pendant des semaines, la laissant dans l’impossibilité de se préparer. Une autre a déclaré : « Cela me rend malheureuse de ne pas pouvoir terminer, de devoir reprendre des cours, de ne même pas avoir de documents prouvant que vous avez suivi le cours.
Absence de soutien psychosocial et matériel aux victimes d’attaques du groupe d’hommes armés.
Human Rights Watch a identifié le manque de soutien cohérent et opportun aux victimes d’attaques liées à l’éducation comme un autre problème majeur. De nombreux enseignants attaqués ou menacés ont déclaré n’avoir jamais reçu de soutien psychosocial de la part du gouvernement. D’autres ont déclaré que le soutien qu’ils avaient reçu était superficiel et terriblement inadéquat, sans aucun suivi à long terme. Nombre d’entre eux sont encore aux prises avec des problèmes émotionnels ou psychologiques. Les enseignants ont déclaré qu’ils se sentaient abandonnés et sous-estimés, et qu’ils s’attendaient à reprendre le travail après les redéploiements, malgré l’absence du soutien psychosocial, financier ou matériel nécessaire.
Conclusion
Malgré les défis auxquels est confronté le système éducatif au Burkina Faso, le gouvernement du Burkina Faso et d’autres organisations non gouvernementales tentent d’améliorer l’éducation au Burkina Faso. Près d’un million d’élèves n’ont plus accès à l’éducation. En réponse à cette situation, l’UNICEF, le ministère de l’Éducation nationale, de l’Alphabétisation et de la Promotion des langues nationales (MENA) et ses partenaires, tels que le King Salman Humanitarian Aid and Relief Center (KSrelief), ont développé le Programme d’éducation par radio en 2018. Ce programme assure la continuité de l’apprentissage pour les enfants affectés, qui ont fui leurs maisons en raison des attaques contre leurs écoles.
Le système éducatif de la République du Congo (Congo Brazzaville) est un kaléidoscope de réalités, de lacunes et de conséquences du colonialisme. En même temps, il possède un potentiel incroyable pour offrir aux nouvelles générations des opportunités de développement, de durabilité et de nouveaux défis sociopolitiques et culturels.
Cet article présentera divers aspects du système éducatif en République du Congo, en explorant ses caractéristiques, les contextes historiques, les défis actuels, les initiatives internationales et internes pour améliorer et développer l’éducation dans le pays. En outre, il sera impératif d’analyser le travail académique présenté par Dzanvoula Cheri Thibaut Gael, intitulé “Promouvoir la rétention des enseignants en République du Congo : Etude de cas des écoles primaires” (2019).
En outre, il est essentiel de noter la connexion du développement du système éducatif au fil des ans avec les différents pays d’Afrique équatoriale, liés par la forte influence de la France sur la région, marquant également la langue nationale avec des systèmes administratifs liés à un passé colonial, quelque chose qui nuirait à l’avenir du Congo et de ses pays voisins.
Cet article s’attachera à présenter une vision objective et complète des défis et des opportunités du système éducatif congolais. Une analyse approfondie mettra en lumière les efforts et les progrès réalisés par le pays, ainsi que les domaines dans lesquels un travail et une attention sont encore nécessaires pour parvenir à un système éducatif plus inclusif et plus efficace.
Contexte du pays :
La République du Congo présente différents contextes qui influencent directement le développement du système éducatif. Ces contextes sont politiques, sociaux, économiques et, surtout, son passé colonial.
Contexte historique (avec le passé colonial) :
School lunches in the Republic of Congo | Blog | Global Partnership for EducationDavid E. Gardinier affirme que la colonisation française de l’Afrique équatoriale a fortement influencé la structure éducative actuelle du Congo. Du milieu du 19e au 20e siècle, les missions protestantes et catholiques ont joué un rôle essentiel dans le lancement de l’éducation le long de l’estuaire du Gabon. Ces centres visaient à préparer le clergé, les catéchistes et les enseignants dans un cadre religieux.
Le gouvernement colonial français a promu la langue et la culture françaises tout en freinant la montée d’une intelligentsia à l’éducation libérale, susceptible de déclencher des mouvements anticoloniaux. Au lieu de cela, l’administration a donné la priorité à la formation de diplômés de l’enseignement primaire pratiquement formés, destinés à servir d’auxiliaires et d’intermédiaires européens.
Text BoxPendant ce temps, le bassin du Congo a connu plusieurs politiques d’exploitation des ressources naturelles, qui ont eu de graves répercussions sur l’environnement et la société. Après la décolonisation de la Seconde Guerre mondiale, le Congo s’est retrouvé avec une économie de base fortement dépendante de l’agriculture. Le français est resté la principale langue d’enseignement, et l’éducation était intensément axée sur la culture française, les progrès éducatifs ultérieurs étant considérés comme inaccessibles.
En 1934, le Congo consacrait moins de 1 % de son budget à l’éducation, ce qui se traduisait par des écoles sous-équipées. L’indépendance a été obtenue en 1960, mais le Congo a continué à dépendre de la France pour les progrès de l’enseignement supérieur. Vers la fin du XXe siècle, le Congo a réussi à mettre en place un système d’enseignement primaire universel, mais celui-ci était étroitement lié au système français. Les établissements d’enseignement supérieur se trouvaient principalement en France. Après l’indépendance, le Congo a été confronté à des infrastructures éducatives inadaptées, à des classes surchargées et à un taux de déperdition important parmi les étudiants et les enseignants.
Contexte sociopolitique :
Depuis 2021, Anatole Collinet a été élu démocratiquement comme nouveau premier ministre, et ses politiques se concentrent sur la promotion et la croissance institutionnelle, économique, sociale et éducative. Le Congo a un indice de capital humain de 0,42%. Depuis des décennies, le pays est très loin d’avoir progressé dans les domaines de la santé et de l’éducation. Les statistiques montrent que seuls 30 % des enfants fréquentent l’école primaire et que seuls 40 % d’entre eux atteignent un niveau de compétence élevé en mathématiques et en français. Le pays traverse également une grave crise en ce qui concerne la mortalité infantile, avec plus de 33 décès pour 1 000 naissances. De même, l’infrastructure des services publics, comme l’électricité, n’est que de 66 % dans les zones urbaines et de 15 % dans les zones rurales. D’autre part, l’accès à l’eau propre et potable est inférieur à 74 % dans les zones urbaines et à 46 % dans les zones rurales, ce qui le place en dessous de son potentiel hydrologique.
Contexte économique :
Selon les rapports de la Banque Mondiale pour la République du Congo, le pays présente une extrême pauvreté, avec 52% de la population en 2021, avec une contraction économique entre 2020 et 2021. Ces indicateurs montrent une dépendance économique aux prix du pétrole, qui ont fortement chuté lors de la pandémie de Covid-19. Le pays a également un taux d’inflation stable de 2% en 2021 et de 3,2% en 2022. La croissance économique du GTP est estimée à 4,% en 2023 et 2024, directement liée aux risques de variations des prix internationaux du pétrole. Ceci pourrait affecter positivement ou négativement le développement et la mise en œuvre des politiques éducatives.
Éducation de la République du Congo :
An estimated 3.5 million children in the Democratic Republic of Congo do not attend primary school — one of the highest absentee rates in the world.Le système éducatif du pays, structuré après son indépendance en tant que colonie française, a connu plusieurs changements et approches au cours des décennies. Actuellement, la République du Congo dispose d’un système d’enseignement gratuit et obligatoire pour les jeunes de 6 à 16 ans. Il est classé en deux niveaux : l’enseignement primaire commence à l’âge de 6 ans et dure six ans. Pendant cette période, les jeunes apprennent les techniques agricoles, les sciences domestiques et les techniques manuelles. L’enseignement secondaire, quant à lui, comporte deux cycles, de quatre et trois ans, et propose des cours de formation professionnelle, de formation académique et technique, d’enseignement général et de formation des enseignants.
Text BoxIl est important de noter que le pays a consolidé les institutions d’enseignement supérieur au fil des décennies. L’université qui se distingue le plus est l’université Marien Ngouabi, qui a également réussi à structurer des collèges et des centres de formation spécialisée et technique.
Young students at the Mugosi Primary School, Kitschoro. Photo by M. Hofer, UNESCO.
Les défis :
Au cours des dernières décennies de développement socio-économique, politique et culturel de la République du Congo, le pays a présenté des défis dans son système éducatif, qui sont restés constants jusqu’à aujourd’hui.
Dans le rapport présenté par l’UNICEF pour la période 2020-2022, l’un des problèmes les plus urgents auxquels le pays est confronté est le sous-développement des possibilités d’éducation pré-primaire. Ce problème a des répercussions considérables sur l’environnement éducatif du pays et sur les perspectives des habitants. La qualité de l’enseignement primaire est également insuffisante, de sorte que seuls 60 % des enfants fréquentent l’enseignement secondaire, et ce pourcentage est encore plus élevé dans l’enseignement supérieur. D’autre part, le pays connaît un taux de redoublement par classe très élevé dans les écoles primaires. En ce qui concerne l’enseignement professionnel, il faut en faire davantage pour satisfaire les besoins du marché et de l’économie du pays. Un autre défi majeur est la longue liste d’inégalités qui subsistent dans les régions du pays, en fonction de la géographie ou de l’appartenance ethnique.
L’épuisement des enseignants:
Malgré ces défis, une situation menace l’avenir et la capacité de développement du système éducatif. Il s’agit de la rétention des enseignants dans les écoles primaires, qui constituent l’un des piliers fondamentaux du système éducatif et de la préparation académique des enfants.
Selon une étude présentée en 2019 sous le titre “Promouvoir la rétention des enseignants en République du Congo : Case Study of Primary Schools” par la Zhejiang Normal University of China, la plupart des enseignants du pays le deviennent par accident plutôt que par vocation, avec un taux très élevé d’enseignants démissionnant de leur poste dans les écoles primaires. Dans le cadre de l’étude, les enseignants qui ont participé aux enquêtes avaient tous échoué à leur examen d’entrée dans l’enseignement secondaire, ce qui montre que plusieurs facteurs encouragent les changements de carrière et les démissions. On estime que le pays compte environ 23 000 enseignants et que pour atteindre une couverture satisfaisante du secteur de l’éducation, 48 000 enseignants seraient nécessaires, l’enseignement primaire étant le secteur le plus touché. Selon un rapport de l’UNICEF de 2015, le Congo compte plus de 529 000 élèves pour 15 000 enseignants, ce qui signifie que la charge de travail et la qualité de l’enseignement sont très faibles.
L’étude menée par l’Université normale de Zhejiang en Chine a révélé que les éléments de motivation influencent les enseignants à entrer et à rester dans le secteur de l’enseignement primaire. La plupart des enseignants sont entrés dans ce secteur en raison de l’absence d’autres possibilités d’emploi après avoir obtenu leur diplôme universitaire et échoué au test d’admission dans les instituts de formation des enseignants du secondaire. Bien que certains enseignants considèrent l’enseignement comme une passion, la plupart d’entre eux ont noté un manque d’éléments motivants pour rester dans le secteur de l’enseignement primaire pendant une longue période.
De mauvaises conditions de travail, une rémunération insuffisante et un manque de ressources ont conduit à une faible satisfaction au travail, ce qui a entraîné une rotation importante des enseignants. Selon les résultats, les variables intrinsèques telles que la valeur personnelle, le respect et la réputation sont plus importantes que les critères extrinsèques tels que l’argent et les promotions pour déterminer la rotation et l’attrition des enseignants. Enfin, les variables intrinsèques et extrinsèques influencent la rotation et l’attrition des enseignants dans le secteur de l’enseignement primaire.
Ambitions, attentes et projets :
Selon l’UNICEF, dans son rapport présenté pour 2020-2022, la République du Congo cherche à utiliser l’éducation comme levier pour développer l’avenir de l’économie, la diversifier et l’intégrer dans l’économie mondiale. Son objectif principal est de former et d’éduquer sa population pour en faire une main-d’œuvre hautement qualifiée et compétitive. Le rapport détaille les stratégies dont le pays se dotera entre 2015 et 2025, élaborées avec la pleine participation des trois ministères en charge du système éducatif du pays. Il fixe trois points essentiels, en se concentrant sur les actions du système éducatif.
Les stratégies :
Le premier point de cette stratégie est de fournir et de garantir une éducation de 10 ans à tous les enfants congolais. Cette stratégie se concentre sur l’enseignement primaire, avec les compétences essentielles, et inclut un premier niveau d’enseignement secondaire, avec toutes les options professionnelles et techniques. En outre, comme alternative à l’enseignement général, la création d’écoles techniques pour fournir des emplois plus significatifs et des opportunités économiques pour les zones rurales ou défavorisées de suivre une éducation formelle. De même, cette stratégie vise à offrir des programmes d’alphabétisation non formels aux enfants ou aux jeunes adultes qui ont abandonné l’école.
L’enseignement des sciences pour développer une culture mathématique et scientifique. La deuxième stratégie vise à assurer une bonne adéquation entre l’éducation et les besoins économiques du pays en développant des programmes d’enseignement secondaire qui préparent les étudiants à des exigences plus élevées en matière d’études et de travail professionnel. D’autre part, elle vise à ce que les lycées techniques produisent et génèrent des compétences adaptées aux besoins économiques de la République du Congo. En outre, l’éducation devrait être axée sur le développement social.
Dans le cadre de la troisième stratégie, la République du Congo cherche à renforcer et à permettre le développement du secteur de l’éducation par le biais de deux programmes, “Information et pilotage” et “Gestion”. Ceux-ci visent à permettre au gouvernement de disposer de bons outils pour mettre en œuvre les différentes stratégies.
Pour le développement et le soutien de ces stratégies, le gouvernement dispose d’un budget d’environ 10 millions de dollars US, qui lui permettra également d’établir les principales composantes de ces stratégies, qui sont structurées en trois sections.
Le premier volet du programme vise à accroître l’équité dans l’enseignement primaire par le biais d’un ensemble d’activités destinées à améliorer les conditions des écoles de la Cuvette-Ouest et du Plateau. Dans ces localités, le pourcentage de redoublement des élèves est élevé et le taux de fréquentation par sexe des élèves est plus faible pour les filles que dans les autres régions et départements du pays. Selon le rapport de l’UNICEF, le programme soutiendra la construction de salles de classe, de matériel pédagogique, d’infrastructures d’eau potable et d’assainissement, ainsi que le développement de programmes d’alimentation scolaire et la distribution de kits scolaires.
Le deuxième volet du programme vise à améliorer la qualité de l’apprentissage grâce à la formation continue des enseignants volontaires et à la distribution de matériel pédagogique, notamment de livres et d’exercices. Les activités du programme compléteront les efforts couverts par d’autres sources de financement dans le plan du secteur de l’éducation, y compris les programmes financés par l’IDA, et aideront les instructeurs volontaires au niveau national.
Le troisième volet vise à accroître l’efficacité par des mesures qui contribuent à réduire les taux de redoublement. L’initiative financera une enquête sur les raisons du redoublement et la modification des politiques gouvernementales qui contrôlent la façon dont les écoles choisissent la promotion et le redoublement. Une assistance technique sera offerte pour faciliter l’organisation et l’administration de la mise à jour des programmes scolaires, ce qui comprend l’incorporation de l’enseignement pré-primaire, l’examen et l’identification des méthodes éducatives qui peuvent être développées, l’amélioration de l’alignement entre l’enseignement fondamental et la formation professionnelle ou technique, ainsi que la mise en œuvre d’une période d’enseignement fondamental de 10 ans. Ce dernier volet comprend également un appui au renouvellement du système de gestion des bases de données qui soutiennent les annuaires.
Rapport de la Banque mondiale
Par ailleurs, dans un rapport présenté en janvier 2022 par la Banque mondiale, le gouvernement de la République du Congo a élaboré un nouveau plan national de développement pour la période 2022-2026. Ce plan met l’accent sur la diversification économique afin de réduire les vulnérabilités et d’orienter la nation vers une croissance robuste, résiliente et globale. Il établit également un partenariat entre la Banque mondiale et le Congo jusqu’en 2025, appelé Cadre de partenariat pays (CPF). Conformément aux objectifs du gouvernement, le CPF cherche à aider le pays à améliorer la gouvernance économique, à favoriser un climat des affaires qui encourage la diversification économique, à renforcer ses ressources humaines et à améliorer la prestation des services publics essentiels, en particulier dans les domaines de la santé, de l’éducation et de la protection sociale. À la date du 2 septembre 2022, le portefeuille de la Banque mondiale comprenait 14 projets nationaux et deux projets régionaux pour un total de 788,96 millions de dollars d’engagements soutenus par l’IDA, la BIRD et les fonds fiduciaires.
Gael, D. C. T. (2019). Promoting Teacher Retention in the Republic of the Congo: Case Study of Primary Schools. Journal of Educational System.
Gardinier, D. E. (1974). Schooling in the States of Equatorial Africa. Canadian Journal of African Studies/La Revue Canadienne Des Études Africaines, 8(3), 517–538. https://doi.org/10.1080/00083968.1974.10804447
Située en Afrique de l’Ouest, sur la côte de l’océan Atlantique, la République du Bénin a obtenu son indépendance en 1960. Le Bénin fait partie des 15 États membres de la Communauté économique des États de l’Afrique de l’Ouest (CEDEAO), un bloc régional visant à promouvoir la coopération économique entre les États membres, à élever le niveau de vie et à promouvoir le développement économique.
Système éducatif au Bénin
Le système éducatif béninois suit le modèle français, à savoir six années de primaire, quatre années de collège, trois années de lycée et trois années d’université, ce qui constitue le système 6-4-3-3 (UNESCO, 2023). Au Bénin, l’enseignement est gratuit depuis 17 ans. La disposition de la constitution relative aux droits et devoirs de l’individu, article 13, stipule que l’enseignement primaire est obligatoire et que le gouvernement doit progressivement offrir un enseignement gratuit à ses écoles (Constitution du Bénin (COB), 1990).
Problèmes de l’éducation au Bénin
La stratégie du Bénin visant à augmenter le nombre d’élèves en introduisant la gratuité de l’enseignement primaire a permis d’accroître le taux de scolarisation, qui est passé d’un taux net de 82 % en 2005, avant la gratuité de l’enseignement primaire, à 97 % en 2018, 12 ans après l’introduction de la gratuité de l’enseignement primaire (Banque mondiale, 2018).
L’augmentation rapide du nombre d’élèves au niveau de l’enseignement de base, due à la gratuité de l’enseignement, ne s’est toutefois pas traduite dans les niveaux progressifs de l’enseignement secondaire et universitaire. Selon les données de la Banque mondiale, 54 % des enfants béninois inscrits enpremière année d’école primaire atteignent finalement la dernière année d’enseignement primaire. Le faible nombre d’élèves qui accèdent à l’enseignement secondaire et universitaire a été attribué de manière significative au travail des enfants, aux mariages et grossesses précoces et à la pauvreté.
Le faible taux d’alphabétisation, qui s’élève actuellement à 46 %, est bien inférieur à celui des pays voisins, le Nigéria (62 %) et le Togo (67 %) (Banque mondiale, 2021). En 2018, le Bénin faisait partie des 10 pays les moins alphabétisés au monde (42,36). Le taux élevé d’abandon à d’autres niveaux d’éducation a entraîné une réduction du revenu national et du PIB global du pays, car les emplois occupés par des personnes moins qualifiées se traduisent par des emplois à faible revenu à l’avenir, ce qui réduit l’accès à l’innovation et le PIB. Les personnes ayant un faible niveau d’alphabétisation sont plus susceptibles d’avoir de moins bonnes opportunités d’emploi, de moins bons résultats et un revenu plus faible, car elles sont confrontées à la dépendance à l’égard de l’aide sociale et à des niveaux élevés de pauvreté dans le pays (World Literacy Foundation, 2018).
Écarts entre les sexes
Léandre Benon, enseignant, et Mariam, étudiante, au tableau. Photo par GPE/Chantal Rigaud sur Flickr.
Les taux élevés d’abandon scolaire sont particulièrement évidents pour les disparités entre les sexes au Bénin, où les filles sont plus nombreuses à abandonner leurs études que les garçons. Au Bénin, les écarts entre les femmes et les hommes découlent de disparités sociales structurelles qui commencent plus tôt dans la vie. Selon la Banque mondiale (Nathalie, 2022), le taux d’alphabétisation des hommes âgés de 15 à 24 ans est d’environ 55 %, tandis que le taux d’alphabétisation des femmes de la même tranche d’âge est d’environ 30 %. Seule une fille sur dix âgée de 21 à 24 ans a terminé l’école secondaire. En outre, un tiers des 20-24 ans sont mariés à l’âge de 18 ans, et 15 % sont déjà mères à l’âge de 15-19 ans (Nathalie, 2022).
En outre, le nombre moyen d’années de scolarisation au Bénin est de 3,8 ans, ce qui est inférieur à celui des pays membres de la CEDEAO, qui est de 4,2 ans en 2019 (Réseau des solutions pour le développement durable des Nations unies, 2022).
Depuis 2015, le Bénin n’a pas encore comblé cet écart. De même, la baisse du taux d’achèvement du premier cycle du secondaire, qui est passé de 45 % en 2015 à 33 % en 2020 (Réseau des solutions pour le développement durable des Nations unies, 2022), fait écho à la nécessité de se concentrer sur la poursuite de l’éducation et d’assurer une transition à 100 % d’un niveau d’éducation à l’autre, pour les deux sexes.
Ces écarts entre les sexes se sont répercutés sur l’ensemble de la communauté, puisque l’indice de parité entre les sexes, qui mesure les progrès accomplis par un pays vers la parité entre les sexes en matière de participation et/ou d’opportunités éducatives pour les femmes, est faible, à 0,79 % (Banque mondiale, 2022). Les jeunes filles béninoises risquent de ne pas terminer leurs études en raison des normes sociétales qui réduisent automatiquement la participation des femmes au secteur formel du Bénin. Le gouvernement a redoublé d’efforts pour veiller à ce que l’éducation des filles soit prise en compte, le Bénin ayant accepté d’introduire la Campagne de l’UA pour mettre fin au mariage des enfants en Afrique, qui fait partie de l’Agenda 2030 pour le développement durable des enfants en Afrique (Forwerk, 2017).
Le travail des enfants
Au Bénin, les enfants sont soumis aux pires formes de travail des enfants, notamment dans la production de coton et de granit broyé. Les enfants effectuent également des tâches dangereuses dans le cadre du travail domestique et de la vente dans la rue. Selon l’Organisation internationale du travail (OIT, 2021), 20 % des enfants de moins de 14 ans sont victimes du travail des enfants.
Les enfants sont victimes de trafic, principalement à l’intérieur du Bénin, mais aussi vers les pays voisins tels que le Gabon, le Nigeria et la République du Congo, pour le travail domestique et l’exploitation sexuelle commerciale, et pour travailler dans la vente, l’agriculture et l’extraction de pierres (OIT, 2021). Les enfants vivant dans les régions septentrionales du Bénin sont les plus vulnérables à la traite, car il s’agit d’une zone rurale. Selon l’Organisation internationale du travail, une pratique connue localement sous le nom de vidomégon (placement d’enfants) consiste à envoyer des enfants, principalement des filles, vivre dans d’autres familles pour effectuer des travaux domestiques en échange d’opportunités éducatives, ce qui, dans la plupart des cas, conduit de nombreux enfants à devenir victimes d’exploitation au travail et d’abus sexuels.
En 2013, le gouvernement a mis en œuvre une campagne nationale de sensibilisation à la lutte contre le travail des enfants et a signé un accord bipartite avec une association de travailleurs béninois pour réduire le travail des enfants grâce à une collaboration accrue (Refworld, 2021). Cette année-là, les représentants du gouvernement ont traité 62 cas de traite d’enfants et 11 cas d’exploitation du travail des enfants, ont renvoyé 23 suspects devant le système judiciaire pour des accusations de travail et de traite d’enfants, et ont fourni un abri à 173 victimes de la traite (OIT, 2021). Dans le cadre d’un autre effort visant à mettre fin au travail des enfants, le gouvernement du Bénin, par l’intermédiaire de son service des affaires sociales, a retiré 400 enfants du travail des enfants à la suite d’une inspection des services sociaux (OIT, 2021).
Absence de documentation officielle
Une classe de mathématiques de terminale au Collège d’enseignement général de Sô-Ava. Photo par GPE/Chantal Rigaud sur Flickr.
Le gouvernement béninois offre l’enregistrement gratuit d’un nouveau-né avant 10 jours, après quoi le parent ou le tuteur doit payer 30 dollars (OIT, 2021). Les pratiques culturelles telles que l’attribution d’un nom à un bébé prennent 10 jours après la naissance, ce qui laisse peu de temps aux parents pour enregistrer leur enfant et obtenir un certificat de naissance. Dans d’autres ménages, deux enfants béninois sur dix naissent à la maison, ce qui leur donne peu ou pas d’espoir d’obtenir des documents officiels (OIT, 2021).
L’absence de documents officiels, quel que soit le pays, constitue un obstacle à l’exercice des droits fondamentaux tels que l’accès à la santé et à l’éducation. Au Bénin, 4 enfants sur 10 ne sont pas enregistrés à la naissance et ne reçoivent pas d’acte de naissance. Par conséquent, ils se voient souvent refuser le droit à l’éducation et n’ont pas accès à d’autres services essentiels, ce qui entraîne une augmentation du secteur informel et du travail des enfants.
Depuis janvier 2012, l’UNICEF a participé à la distribution de plus de 140 000 actes de naissance qui ont été retirés dans les centres d’enregistrement de l’état civil. Grâce à cette initiative, les enfants ont accès aux services auxquels ils ont droit, tels que la santé et l’éducation. Selon le HCR, un forum national sur l’état civil vise à résoudre les problèmes qui empêchent l’accès universel à l’enregistrement des naissances au Bénin (UNICEF, 2012).
Conclusion
Le Bénin est un pays avec une économie en croissance, dont les efforts tels que la gratuité de l’enseignement primaire, l’augmentation du nombre d’enseignants et des équipements, ont montré une légère augmentation, mais il est encore nécessaire que le gouvernement augmente ses efforts pour assurer une transition de 100% à tous les niveaux de l’éducation dans les deux sexes, ce qui augmentera le taux d’alphabétisation, et éventuellement la situation économique pour améliorer la vie du peuple béninois.
Quelques recommandations seraient d’augmenter les dépenses du gouvernement dans le secteur de l’éducation, en particulier en suivant le plan quinquennal du gouvernement à travers son programme d’action qui a commencé en 2021-2026, qui vise à accroître le développement dans divers secteurs du gouvernement tels que les défis de l’éducation, les défis du développement et les défis économiques. Le gouvernement doit également redoubler d’efforts pour s’assurer qu’aucun enfant n’est laissé pour compte en raison du manque d’identification, du travail des enfants et des mariages précoces. Le gouvernement et les acteurs de l’éducation doivent encourager les communautés, en particulier dans les zones rurales, à considérer l’éducation comme un atout et, grâce à elle, toute une communauté bénéficie de nouvelles idées, de leaders et d’un niveau de vie plus élevé. Grâce à cela, le taux d’alphabétisation du Bénin augmentera, ce qui permettra à la main-d’œuvre béninoise, qui dépend essentiellement de l’agriculture, de s’étendre à d’autres secteurs tels que la technologie et les services professionnels et commerciaux, et donc d’augmenter le PIB du Bénin.
Références:
Constitution of Benin (1990) Art 13, Compulsory Education
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept All”, you consent to the use of ALL the cookies. However, you may visit "Cookie Settings" to provide a controlled consent.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
